S-a-nfuriat cerul,
Ne-a privit încruntat oră după oră,
Străpuns din când în când de raze
Galbene de fericire și căldură.
Dar nu i-a păsat.
Apoi a plâns
Peste noi, peste case, peste străzi pustii
Pline de dor de paşi grăbiți,
De plimbări sub clar de lună,
De șoapte de îndrăgostiți.
A plâns cerul la ferestrele noastre
Și lacrimile lui au dat viaţă, rod.
Au spălat păcate, suflete obosite,
Inimi îmbâcsite.
A plâns cerul de dor.
Poate de dor de oameni
Mişunând sub corpul lui schimbător
Îmbrăcat în nori, în stele, în raze de soare, în poezie.
Poate de dor de mai bine în lumea ce trăiește sub el.
A plâns cerul și ne-a răcorit minți și suflete,
Ne-a amintit, poate ne-a făcut și pe noi să plângem puțin.
Tot de dor, de speranță, de durere, de vise și visuri strânse în noi.
A plâns cerul și un pic am plâns și noi.
Sursa foto: Pexels (R. Fera)