D'ale mamei

Adaptarea le grădiniță. A mamei…

adaptarea la grădiniță

Cred că în primele două zile în care a mers la grădiniță puiul de om, eu am fost cea care a avut mai mare nevoie de adaptare. În teorie știam amândouă ce avem de făcut, am vorbit mult despre asta, am și citit povești pe această temă. Copilul părea pregătit. Eu la fel. Cu lecțiile făcute.

Și vine ziua în care las copilul acolo, pentru două ore la început, iar eu rămân prin preajmă, că poate plânge sau ceva.

S-a și plâns în prima zi. Dar nu puiul de om a plâns, ci subsemnata. M-am trezit cu lacrimi în ochi și nu pentru că aveam și eu două ore pentru mine, în care să citesc în parc, fără să aud maaamiiii, mami, mamamamama, mamimamimamimami.

Și pentru că eram în zonă, adică pe lângă gardul grădiniței, când au ieșit cei mici în curte mi-a venit ideea, așa dintr-odată, să fac o plimbare pe lângă gard. Mergeam ușor, așa încât să am timp să văd prin gard ce se întâmplă pe acolo, dar nici atât de ușor încât să pună ochii pe mine educatoarea și să creadă că am vreo problemă pe la neuroni. Și a fost așa un du-te vino de muuuulte minute.Părea ceva dubios ca un adult să se plimbe prin fața unei grădinițe și să se uite la copiii care se joacă în curte? Ferească Dumnezeu! Mi-a zis domnul tati că-mi mai trebuie o șapcă și eram ca Joe din serialul YOU (pe care, desigur, vi-l recomand. Serialul, nu comportamentul ăsta de adult cu probleme la mansardă care se plimbă dubios prin fața grădiniței). Voiam să văd cum interacționează puiul de om cu ceilalți copii, dacă interacționează, cum se joacă, d-astea.

Nici a doua zi nu a fost mai ușor. Mi-am continuat plimbarea. De data asta a plâns un pic copilul, s-a rezolvat repede, m-a chemat educatoarea, am vorbit un pic și a fugit în clasă. Apoi a plâns iar, când am mers să o iau acasă, pentru că mai voia să stea la grădi.

Apoi s-a îmbolnăvit, așa cum mă așteptam să se întâmple când intră în colectivitate, și a rămas acasă. Și pentru că știe că e bine să împarți cu ceilalți, ne-a dat și mie și tatălui ei ceea ce a adus ea de la grădi.

De luni o luăm de la capăt și de data asta promit că nu o să mai fac șanț în fața grădiniței, plimbându-mă pe acolo.

Mai am nevoie de timp ca să mă adaptez la grădiniță. Din fericire, până acum puiul de om a făcut o treabă mai bună decât mine.

Foto: Pexels

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *