Ai desenat peretii cu pixul
si cu rasul tau ca un curcubeu
si-ai facut din casa acasa, copile.
Ai inceput sa ne desenezi zambete
pe buze cu colturile lasate,
fericirea in sufletele de oameni mari
care au uitat sa se joace,
ai desenat soarele in zilele innorate,
luna in noptile prea intunecate,
ne-ai colorat vietile
traite in general in alb si negru
si nuante de gri,
ne-ai colorat obrajii cu acuarele
si hainele si parul,
ne-ai ajutat sa ne conturam visuri
pe care nu aveam curajul sa le creionam.
Atingi lumea asta, uneori gri,
si-i dai contur, culoare
cum numai tu poti si stii,
nu ai invatat inca sa colorezi
sa pictezi ca noi, oamenii mari,
tu pictezi cu sufletul, cu zambetul,
cu rasul, cu privirea calda, de copil.
Ne-ajuti sa desenam calea spre noi insine,
nu ne certi cand gresim sau nu alegem cum trebuie,
doar ne tii de mana, ne zambeti, ne chemi la joaca,
ai rabdare si ne ierti,
ne lasi sa-nvatam, sa stim mai bine,
tu ne privesti si stim ca ti-e bine
langa parintii astia doi care uneori habar nu au
cum sa-si creioneze calea prin viata,
prin timp si prin visuri
acoperite de praf
si de prea multe frici,
ca o mobila dintr-o casa nelocuita,
peste care stau intinse cearsafuri albe.
Sursa foto: Pixabay