Era seară. Eram toți trei în sufragerie, puiul de om își făcea de lucru, iar eu și domnul tati ne îmbrățișam. De obicei, când ne vede îmbrățișându-ne, îi place să vină și ea repede, râzând, să ne completeze îmbrățișarea. Și tare bine și frumos e.
În seara aia, eu și domnul tati i-am făcut loc între noi, și la un moment dat, cum stăteam noi trei în picioare, parcă eram un sandviș cu pui, puiul de om ne-a zis: Aici e tașa mea (tașa fiind casa). Aproape am leșinat amândoi când am auzit-o și ceva secunde bune în sufrageria răsuna un awwwwwwwwwwwwwwwwwwww rostit de amândoi.
Lângă noi se simte acasă, protejată, la adăpost, în siguranță, iubită. Lângă noi e acasă oriunde ne-am afla, și același lucru îl simt și eu. Atâta vreme cât suntem împreună, eu mă simt acasă oriunde ne-am afla. Atâta vreme cât suntem bine și toți trei, cu toții ne putem considera acasă indiferent de acoperișul pe care îl avem deasupra capului (și am tot avut când unul, când altul, și având în vedere că stăm în chirie, o să mai avem și altele).
De când a început să vorbească, puiul de om ne-a spus multe lucruri drăgălașe și topitoare de inimi, iar ăsta este unul dintre ele. Ne transmite că deși eu și el știm că nu suntem părinții perfecți, deși mai scârțâim la capitolul părințeală și mai dăm cu stângul în dreptul, facem, totuși, și ce trebuie, iar puiul de om ne dă de înțeles asta în multe moduri.
Pe voi ce cuvinte spuse de copil/copii v-au topit?
Sursa foto: Unsplash (Jessica Rockowitz)
