Ziua asta a fost plina de emotii si am trait-o cu lacrimi in ochi. A fost trista, apoi a devenit frumoasa, cu sens.
Am ajuns la tara si am fost cu fratele meu in vizita la un prieten, la casa unde se va odihni vesnic. Nici acum nu inteleg de ce s-a intamplat asa.
Am simtit vantul si frigul pana in oase, lacrimile imi stateau pe gene. Era liniste in jurul nostru.
Am ajuns acasa, am iesit impreuna cu domnul tati si cu puiul de om la plimbare pe strada. Apoi s-a lasat noaptea si au venit la poarta cativa colindatori. Au cantat divin, ne-au emotionat, ne-au bcuurat puiul de om care ii asculta, ii privea si dansa, sarea. Era fericita.
Am pastrat distanta fizica fata de ei, dar emotia a fost una puternica. Nu au acceptat nimic. Au spus ca au venit numai pentru a ne aduce o mica bucurie. Si ne-au adus. Dar multa. Ne-am emotionat cu totii pana la lacrimi. Au fost momente frumoase, de care aveam mare nevoie in perioada asta, dupa un an trait in frica, in incertitudine. Am vazut ca putem fi unii langa altii si de la distanta.
M-a emotionat gestul lor, faptul ca au vrut sa ne aduca bucurie fara a accepta si a astepta nimic in schimb. Chiar a fost magic, asa cum imi place mie sa spun.
Despre asta e Craciunul. Despre bucurii aparent simple, cum ar fi un colind cantat din suflet pentru suflet. Despre emotie, despre bucuria de a darui si de a primi, nu neaparat lucruri materiale. Despre a te simti iubit si despre a-ti gasi linistea interioara, despre a trai si a simti cele mai frumoase si mai puternice emotii.
Dupa primul Craciun petrecut cu puiul de om, primul Craciun alaturi de domnul tati, acesta va fi un alt Craciun de care-mi voi aminti mereu cu emotie.
Sursa foto: Pexels (Negative Space)
