Alo! Ma aude si pe mine cineva? Sunt o mama care vrea sa-i fie copilului ei bine, cum isi doreste orice parinte, desigur. Dar, oricat de mult as vrea eu sa mut muntii din loc, nu pot singura. Mai mult decat atat, observ ca sunt destui cei care in loc sa ajute, fac exact opusul.
Scriam aici despre experientele neplacute din trecut de la pediatru. Credeam ca mai rau de atat nu se poate. Oh, cat de tare m-am inselat!
Alo! Ma aude si pe mine cineva?
Totul a inceput joia trecuta. Seara. Maria avea febra. Peste 39. Panica usoara, ii scadem febra. Noaptea face iar, a doua zi sunam la cabientul medicului de familie care, ca in majoritatea cazurilor, cand aveam nevoie, nu era acolo. Ni se recomanda sa mergem la colega ei, cea care ne-a tratat cu foarte mare scarba data trecuta cand am fost intr-o situatie asemanantoare. Mi se recomanda din alta parte o clinica renumita, particulara. Cica sunt medici buni acolo. Sun, fac programare la pediatru pentru Maria si ajungem in sfarsit acolo. Abia asteptam.
Imediat ce intram, ne loveste in moalele capului aroganta doctoritei. Nu spun nimic, copilul sa fie bine si bine tratat si consultat. O cunsulta, e nesigura de ceea ce observa, recomanda sa ii facem imediat analizele copilului, pentru a ne da seama daca este sau nu este vorba despre o infectie in gat.
Copilul plange, dar asta e doar inceputul. Ajungem in cabinetul de recoltare, copilul plange de ti se rupe inima. Gasesc asistentele vena, incearca sa ii ia sange. Simt ca ma sufoc, vreau sa strig la ele, sa le spun sa-mi lase copilul in pace. Plangea mai rau, mai dureros. Sangele nu curgea, ele spuneau ca e normal, pentru ca e agitata si avusese febra. Sangele curgea apoi, dar nu pe unde trebuia, ci pe langa ac. Am inteles ca si asta e normal. Sa fie? Sa nu fie? Din pacate nu am cunostitele necesare pentru a sti sigur care e varianta corecta. Am inteles ca au intepat-o de doua ori inainte de a-i gasi, totusi, vena. Nu m-am uitat, eram acolo, vorbeam cu puiul meu, incercam sa o linistesc. O tineam de manuta. O tinea si tatal ei, si o alta asistenta. Comparativ cu primele analize, cele de rutina, cand totul a decurs extrem de bine, a plans extrem de putin, acum a fot de groaza. De groazaaaaa. Nu stiu daca a fost normal sau nu ce s-a intamplat acolo.
Ne intoarcem la doctorita care nu ne baga in seama, nu stiam daca mai trebuie sa stam in cabinet sau nu. Nu stiam daca ne vede sau nu, timp de ceva minute am stat intr-o liniste totala. Enervanta. Femeia isi dicteaza ceva, si apoi imi dau seama ca scria ceea ce observase in timpul consultatiei. Evident, noua nu ne-a explicat mare lucru. Plus ca in timp ce isi dicta, folosea un limbaj specific meseriei sale, deci nu intelegeam mare lucru. Ce am inteles a fost faptul ca nu era prea sigura de cele observate. Ca putea fi nu stiu ce, sau un alt nu stiu ce.
Isi aduce aminte de noi, ma cheama sa vorbim despre tratament. O foaie A 4 fata-verso cu medicamente si indicatii de administrare. Creme, spray-uri, picaturi, antibiotic, antitermice, probiotic si nu mai stiu ce. A tinut sa mentioneze sa le luam pe toate, chiar daca inca nu avem rezultatele analizelor si nu stim sigur daca ne vor fi necesare toate sau nu.
Indraznesc sa o intrerup, pentru explicatii suplimentare, se enerveaza, vorbeste peste mine, imi da rapsunsuri sinonime cu: “Tu esti chiar proasta? Ce nu intelegi?”. Evident, era vina mea, pentru ca nu venisem documentata, nu aveam studiile ei si nici 100 de copii acasa astfel incat sa stiu totul despre problemele descoperite de ea, dar in privinta carora nu era sigura daca ar fi una sau alta.
Socul meu a venit cand mi-a spus ca trebuie sa astept rezultatele analizelor si apoi sa le interpretez eu. Mi-a explicat ce si cum, numai ca rezultatele primite ulterior erau scrise total diferit de ceea ce-mi explicase mie medicul. In functie de rezultate, ii administram sau nu antibiotic. Sau, daca voiam, puteam merge la un spital cu rezultatele pentru a mi le explica un alt medic. Ca deh, de ce sa-si rupa 2 minute din timpul sau in care putea fi aroganta cu altii, pentru a-i da un mesaj si a-i trimite rezultatele pe care in mai putin de 1 minut le putea interpreta si astfel imi putea spune in doua cuvinte ce e de facut, totusi?
Plec din cabinet plina, dar plina de nervi. Pur si simplu scarbita. Copil chinuit, noi tratati cu dispret, pusi in situatia de a ne da singuri seama pana la urma daca copilul are sau nu o problema grava si care ar fi aceea.
Mergem la farmacie, cea care ne da ceea ce era pe reteta era cam socata vazand cate trebuie sa luam pentru un copil de 11 luni si mai ales observand ca unele medicamente nu prea erau indicate pentru un copil de varsta ei.
Ma mai linistesc, in timpul zilei vad ca Maria mea se simte mai bine. Pe seara, insa, se simte rau. Mai rau decat pana atunci. Am chemat ambulanta. La 11 noaptea. Vine dupa o ora. O ora. In Bucuresti, in weekend, la miezul noptii aproape. O ora am asteptat ambulanta pentru un copil de 11 luni.
Asistenta de pe ambulanta, auzind cum respira copilul, vazand rezultatele analizelor pe care le-am interpretat eu bine, dar nu mi-am dat seama ca aratau cam rau, ne-a intrebat, socata, daca acea doctorita chiar nu ne-a recomandat sa mergem cu copilul la spital. Nu ne recomandase, pentru ca atfel nu as fi stat cu copilul acasa, normal. Ba chiar imi spusese ca nu e grav, de spital, de internat.
Am mers la spital, in ambulanta si acolo am avut parte de socul vietii mele: am gasit medici si asitente care ne-au tratat ca pe niste oameni. Imi venea sa plang. Va vine sa credeti? Iti vine sa plangi pentru ca esti trata cu respect. O ciudatenie care ar fi trebuit sa fie o normalitate. Nimeni nu ne-a cerut bani, nimeni nu a asteptat sa bagi ceva in buzunar. Toata lumea foarte draguta, ne-au explicat cu totii orice doream sa stim, au avut timp, in conditiile in care nu prea aveau timp pentru ca aveau si alti copii nevoie de ei. Nu am asteptat mult, nu am fost jigniti, tratai cu indiferenta, nu am vazut aroganta. Ne-au dat sfaturi pentru acasa, ne-au spus, de asemenea, ca tratamentul recomandat de doctorita de la celebra clinica privata nu e tocmai ok si am luat majoritatea chestiilor de pe reteta degeaba.
Din fericire, nu ne interneaza. Ne intoarcem in casa in care stam. Maria mea se simte bine, incepe sa manance. Marti mergem cu ea la control la medicul ei de familie. Suparare mare ca am fost cu copilul la alt medic, ca i-am dat antibiotic, ca i-am facut analize, ca ea ar fi procedat altfel. Dar ea nu era acolo cand aveam nevoie. I-am aratat analizele, i-am spus de valorile alea mari, remarcate si de asistenta de pe ambulanta, arunca hartiile, spunand ca ce, e ceva normal, o consulta pe Maria mai superficial decat de obicei, zica ca e bine, n-ar nimic copilul si traieste cu impresia ca niciodata nu a avut nimic. Nu ma lasa sa ii explic, vorbeste peste mine, ma intrerupe, se enerveaza.
Tot ce stiu cu certitudine este ca avea copilul ceva in gat. Infectie sau rosu in gat? Asta nu ne-a lamurit nimeni pentru ca parerile erau impartite.
Sper sa fie bine copilul, sper sa nu mai fim nevoiti sa trecem printr-un astfel de cosmar, pentru ca pe langa faptul ca suferi vazundu-ti copilul suferind, ajungi pe mana unora in care nu mai ai incredere deplina. Opiniile lor se bat cap in cap pana fac cucui. Din toata povestea asta am invatat ca da, exista medici buni, doar ca trebuie sa ii cauti bine, bine. Si parca era o vorba, nu?. “Pana la Dumnezeu te mananca sfintii”. Ceva de genul si in cazul asta. Pana ajungi al un medic bun, dai de altii care pur si simplu dau de pamant cu tine, ca om, ca parinte.
Sursa foto: Pexels
Copilul vine cand vrea el, nu cand vrem noi si stie el mai bine de ce
