Doua zile pana la botez. Pregatiri, programari la salon, sa nu facem copilul de ras intr-o zi atat de importanta pentru ea. Ca sa fiu misto din cap pana-n picioare si pana in varful unghiilor, imi propun sa fac o manichiura pe care n-am mai incercat-o. Ca na, ce poate sa iasa rau din asta? Corect? Corect!
Ajung la salon, la manichiura o doamna draguta tare, cu zambetul pana la urechi, voce placuta. Vai, Doamne, zi norocoasa mi-ai dat. Primele minute trec. Mai schimbam cate o vorba, o privire, o intrebare, un raspuns. Apoi incep sa ma framant in mine, mai tare decat coca pentru cozonac pregatita de bunica.
Totul incepe si se termina cu o lampa. A ei, aia pentru unghii, nu ai lui Aladin. Intai o lauda. Zambesc usor, nu zic nimic. Cica e noua, scumpa si mult mai puternica decat aia veche. Bravo ei! Ce sa zic?
Ei bine, de zis, puteam zice multe. De facut, in schimb, nu faceam ce trebuia. Ating lampa fermecata cu unghia, fara sa-mi dau seama. Vede femeia cand scot mana din obiectul minune. “Nu mi-am dat seama”, ii spun. Ia lampa, imi arata interiorul. “Uite, aici, aici ai atins-o”. Prima privire dubioasa spre mine din cauza punctului de culoare din interiorul obiectului magic.
– Baga mana, stai 60 de secunde, schimba mana si tot asa de doua ori. Vin imediat.
– Ok, ii zic, simtindu-ma ca un copil ce nu avea voie sa atinga bibelouriele celor la care merge in vizita cu parintii.
Stau cuminte pe scaun, fac ce-mi cere. Lampa incepe sa devina rebela. Nu se mai aprindea. Vede femeia, ii ies ochii din orbite, i se umfla venele de pe gat.
– E prima oara cand se intampla asta.
Deci eu eram de vina. Clar. Misc degetele in interiorul plin de praf magic invizibil. Nimic.
Nu tin eu mana cum trebuie. Poate am uitat cum se introduc degetele acolo, nu mai stiam cum procedasem cu 10 minute in urma. Asa-mi trebuie daca n-am facut cursuri de introducere a mainilor in lampa.
Culmea. Lampa se aprindea si se stingea in functie de miscsrile femeii. Daca se lasa pe piciorul stang, cand era langa mine gata-gata sa ma arunce pe geam, lampa sa aprindea. Cand se muta pe celalalt picior, se stingea. Baga ea mana, se aprindea. Bagam repede mana dupa ea, se aprindea si la mine. Cateva secunde mai tarziu, se stingea.
Isi pierde femeia rabdarea, mai vorbeste la telefon in timp ce-si continua treaba. Mai cade cate o unghie d-aia falsa de pe degetul meu. Pune alta.
– Baga mana in lampa. Ai grija ca o strici ca e scumpa.
– Da cealalta mana.
– Lampa e noua.
– Schimba iar mana.
– Ma, voi imi stricati lampa!?
– Hai si cu celalalt deget.
Se vedea ca nu mai poate. Lucra repede, pilea unghiile, ii ieseau mai deformate, ii spun ca a crapat una, trebuie sa o “coafeze”. Alta privire ce spunea multe. Pileste, pileste, de ziceai ca nu se mai opreste. Printre comentariile legate de lampa, desigur.
Si, dupa 1 ora si 20 de minute, se termina. Si pentru ea, si pentru mine.
Unghiile au iesit misto. Dar pretul platit pentru ele mi s-a parut prea mare. Si nu ma refer numai la suma care a facut-o pe maica-mea sa tresara la telefon, dar si la capul meu plin de povestea lampii si de iritarea care incepea sa-mi dea tarcoale, desi incercam sa-mi pastrez calmul si dispozitia buna.
Eh, macar am unghii misto. Desi mai am nevoie de timp sa ma obisnuiesc cu ele. Pana atunci, mai tastez gresit codul telefonului pana se blocheaza si trebuie sa astept 30 de secunde pentru a incerca din nou sa il deblochez, ma imbrac in reluare, tastez gresit cuvintele cand scriu ceva, mai admir unghiile, precum un copil cu o jucarie noua.
Lucruri pe care sa nu le spui niciodata copilului
Cum se schimba scutecul bebelusului. Ghid pentru parinti
Scrisoarea fiicei catre mama ei: „Mai naste-ma, mama, o data”
Sursa foto: Pixabay
