Bine ai venit, decembrie!
În fiecare an, cam prin miezul verii, începe să mi se facă dor de tine. Puțin câte puțin în fiecare zi. Și nu îmi mai doresc să se scurgă timpul în clepsidre cu viteză năucitoare, ca să ne-ntâlnim din nou, fiindcă nu-mi mai ajung de multă vreme degetele de la mâini ca să-mi număr anii trăiți aici. Așa că te aștept cu răbdare, în timp ce în august mai ascult câte un colind, mai vizionez o comedie romantică de Crăciun, pe care, cel mai probabil, a doua zi nu mi-o voi mai aminti.
Acum ești din nou aici. Frumoasă așa cum te știu. Magică, așa cum erai și-n copilăria mea din ce în ce mai îndepărtată. Parcă odată cu tine coboară pe pământ un pic de magie. Și faci cum faci, și ne aduci împreună pe toți: copii, părinți, bunici, nepoți. Ne aduni de prin lume și ne pui la aceeași masă atunci când asta se poate. Ne îndemni să ne confecționăm noi amintiri care să ne aline dorul când ne-ntoarcem din nou la ale noastre.
Ai fost plină de surprize astăzi. Ți-ai purtat încă din prima zi mantia albă, din care cădeau legănându-se și jucăuși fulgi mari și reci. Știi că ne-am bucurat ca niște copii? A ieșit din casă cu mic cu mare și-am rămas cu ochii spre cerul care cernea praf de zâne peste noi. Am râs, am făcut bulgări de zăpadă, am mers pe covorul alb și subțire care ne scârțâia sub tălpi și pentru o vreme au uitat tot ce-a fost greu anul ăsta, tot ce ne frământa zilele trecute, tot ce încă n-am reușit să rezolvăm.
Sper să fii bună cu noi. Să ai răbdare. Să ne mai bucuri ca pe niște copii. Să fii blândă. Să fii magică. Să fii de poveste.
Bine ai venit, decembrie!
Foto: Pexels (Helena Jankovičová Kováčová)
