Poarta basma de cand o stiu. Treptat, pe vreme ce anii au trecut, vederea i-a slabit, asa ca a inceput sa poarte ochelari si, de cativa ani, o vad mereu mergand sprijinindu-se intr-un baston. Anii grei, pe care ii poarta in spate, o impiedica sa mai mearga ca inainte.
Bunica e un izvor de povesti pe care le spune cum numai ea stie. Are darul de a povesti, cum putini stiu sa o faca. Simplu, insa in momentul in care se cufunda in amintiri, te ia si pe tine cu ea. Vezi ce vede ea, simti ce simte ea, traiesti ce traieste ea. Imi vorbeste despre o lume, a ei, pe care nu am cunoscut-o, dar ma face curioasa sa o descopar prin cuvintele sale.
Nu si-a pierdut simtul umorului si o mai auzi uneori spunand o gluma care iti agata de buze un zambet. Sau chiar te face sa razi cu lacrimi.
Tot ea framanta cei mai buni cozonaci, face cele mai bune gogosi si pune la cuptor paine framantata de ea, iar la final, cand totul e rumenit bine in cuptor, se umple casa, se umple curtea cu parfumul ala cunoscut atat de bine inca din copilarie.
Bunica a fost refugiul meu cand mama ma certa. Ea ma alina, ma linistea, imi vorbea frumos.
Ma lua cu ea la Bucuresti cand mergea in vizita la matusa-mea, adica fata ei. Ma trezeam dimineata, cand incepeau cocosii sa cante si plecam cu autobuzul pana in Capitala. Era o adevarata aventura peentru mine. Tot cu ea mergeam cu trenul in Bucuresti.
Toata viata a trait la tara, nu a vrut sa mearga la oras. A simtit ca aici ii este locul, aici isi avea radacinile, asta era ea. A muncit mult, a strans din putin, pana a inceput sa aiba mai mult, sa faca, sa ii fie mai bine.
Si acum, cand merg la ea si ma asez pe pat, ma mangaie pe spate si ma simt din nou copil. Ocrotita cumva. Iubita. Imi aduce aminte de candva, cand eram o mana de om si gaseam la ea liniste.
Anul asta, in cateva luni, bunica implineste 80 de ani. Si a strans in cele 8 decenii de viata atat de multe povesti, trairi, experiente, a trait furtunos, greu, apoi mai bine din anumite privinte, mai greu din altele.
Mi-am propus sa culeg de la ea povestile si sa le scriu undeva. Pe mine multe dintre ele ma fascineaza. Poate si pe altii, cine stie…
Foto: Arhiva personala
