Fusese o noapte gri, nu chiar alba. Puiul de om nu prea dormise. Si calculele sunt simple. Copil cu somn agitat sau fara somn, egal cu parinti fara somn. Asa ca, de dimineata, cand s-a trezit copilul, aveam ceata in ochi si pleoapele cu plumb in ele.
Prima parte a zilei e tot in ceata ce mi-a fost in ochi. Nu imi amintesc mare lucru. Dar cred ca visam la un somn, oricat de scurt, ca sa imi revin un pic. Pentru ca nu era vorba numai de somnul pierdut si de noaptea gitata, ci de multa oboseala acumulata in ultima vreme.
Bun. Si trece prima parte a zilei. Vine ora de somn a copilului. Somnul de pranz. Care poate fi de o ora sau de cinci. Speram sa fie de cinci. Dar a fost de cel mult una. Incerc sa mai pun puiul de om la somn. Parca, parca se apropia Mos Ene de genele ei, cand aud de la vecini: poc, poc, bum, bum. Poc, poc, bum, bum. Ca un refren. Apoi se oprea si-mi ziceam ca gata, asta a fost. Dar dupa cateva secunde incepea iar: poc, poc, bum, bum. Poc, poc, bum, bum. O data, de doua ori, de.. nu stiu cate ori. Si la un moment dat se opresc zgomotele. Pe bune. Si tot pe bune se trezeste puiul de om. Cam marait, cam fara chef si fara stare. Pe bune parca incepea sa ma incerce o durere de cap. Din cauza oboselii. Dar cumva restul zilei a fost mai in regula. Puiul de om incetul cu incetul a inceput sa rada, sa se joace, sa isi poarte veselia caracteristica. Si eu am fost mai bine.
Dar ce voiam sa va intreb. Exista vreun buton magic (de care cred ca parintii au nevoie) pe care sa apas ca sa pun lumea pe silent cat timp doarme puiul de om? Sa fiu sigura ca si daca apar pe strada oameni care fac nu stiu ce anunturi, ori vecinilor li se face chef de treaba sau de vorba, la noi nu va ajunge niciun sunet care ar putea sa-l sperie pe Mos Ene.
Sursa foto: Pexels (Helena Lopes)
