La aproape patru ani de la testele de sarcină care mă anunțau că voi avea un copil, am iar un test pozitiv. De COVID de data asta.
La începutul pandemiei eram speriată de virusul ăsta care ne-a dat viețile peste cap. Îmi făceam griji pentru puiul de om, pentru noi. Și a fost o vreme în care am tot trăit cu panica asta. Până într-o zi, când mi-am dat seama că OK, facem ce ține de noi, ne protejăm cât de bine putem, dar nu putem controla totul. Am început să mă mai relaxez puțin. Eu, nu și măsurile pe care le luam pentru a ne proteja.
Acum, doi ani mai târziu, cea mică și tatăl ei au ieșit pozitivi (luni) iar eu astăzi. Îmi dau seama că de luni trăiesc scenariul la care mă gândeam cu groază de vreo doi ani. N-am scăpat de ce mi-a fost frică. Din fericire omul mic și omul mare sunt bine și se pare că și la mine în afară de oboseală și disconfortul din gât, alte simptome nu există și sper să nu apară. Să scăpăm și de episodul ăsta cu bine.
M-a cuprins un pic panica atunci când mama, știind că tocmai am aflat că sunt pozitivă, a ținut să mă anunțe că cineva din sat a murit de COVID. Că tot scriam ieri aici despre cum ar fi bine să ne gândim puțin înainte de a spune ceva, mai ales dacă persoana căreia îi vorbești trece prin momente mai dificile.
Din experiența asta cu COVID-ul mi s-a confirmat un lucru: de ce ți-e frică, nu scapi. Acum, dacă tot am trecut și prin boală, mă consolează gândul că e vorba de o formă ușoară. Cam greu cu izolarea pentru cea mică și mai avem de stat ceva zile. Dar, sănătoși să fim, că o să vină și ziua aia în care vom ieși din nou pe afară.
Sper că sunteți bine. Aveți grijă de voi!
Sursa foto: Unsplash (Medakit Ltd)
