Scrisori pentru Maria

Când te privesc, copil drag

când te privesc

Copila mea,

Sunt momente în care te privesc și simt cum mi se agață câteva lacrimi de gene. Te văd atât de mică, inocentă, sinceră, perfectă. Tu ești așa cum noi, oamenii mari, am uitat să fim. Sau nu mai știm cum să facem asta. Tu ai un suflet bun și cald, iubești sincer, fără condiții, fără motive. Tu spui ce simți, ce îți dorești, vrei să ne vezi fericiți, adori să ne faci să râdem și scoți la suprafață tot ce e mai bun în noi. Ne faci să ne dorim să fim cât mai buni pentru tine, pentru noi, să facem lumea asta un pic mai bună și mai frumoasă pentru tine, atât cât punem noi, niște simpli oameni pentru întreaga lume, și o lume întreagă pentru tine.

Sunt momente în care te privesc și îmi înflorește un zâmbet pe buze. Sau pur și simplu râd în hohote, până la lacrimi, când văd ce lucruri amuzante faci. Îți surprind privirea, știi că am văzut ce faci, știi că mă amuz, și începi și tu să râzi. Și bineînțeles că îți continui activitatea. Poate ar trebui să fiu serioasă în unele situații de genul ăsta, să nu te încurajez să scrii pe pereți, de exemplu (pentru că atunci când râd, e clar că asta fac). Dar nu pot să fiu serioasă. Și nici nu vreau, dacă într-adevăr nu e cazul. Dacă se poate și altfel. Cred că fetița care am fost cândva se bucură pentru că tu ai voie să faci lucruri care ei îi erau interzise. Se bucură de libertatea ta. Și se amuză, complice, de desenele tale de pe pereți, de faptul că scoți hainele din șifonier ca să le poți aranja tu mai bine, de refuzul tău inițial de a dormi la przânz, pentru că, argumentezi tu, și foarte bine chiar, „zi, nu noapte, mama, ziiii”.

Sunt momente în care te privesc și mă întreb dacă nu cumva totul e un vis. Parcă și acum, după atâta vreme, mi-e greu să cred că sunt mamă. Mama ta. Mama unei minuni cu ochi albaștri și părul de culoarea grâului înainte de a fi cules. Mama unei fetițe care mă strânge cu brațele mici, îmi dă pupici vindecători de suflet și aducători de zâmbet.

În unele zile, când dormi la prânz sau seara, rămân cu privirea lipită de tine. Simt că te-aș putea privi așa mult și bine, și tot nu m-aș sătura. Atunci, în acele clipe, am senzația că suntem numai noi pe lume. Nu mai există timp, oameni, griji, probleme, existăm numai noi, și e suficient. Se simte bine în suflet. Ne e bine. Suntem împreună și asta e tot ce contează. Apoi pun capul pe pernă, lângă tine, te cuprind în brațe, și adorm cu liniștea-n suflet, lângă tine.

Cu toată iubirea care-mi încape în inimă,

mama.

Sursa foto: Unsplash (Kayan Baby)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *