Suntem parinti

Cândva ne va fi dor de haosul din casă, de jucăriile de pe jos, de pereții colorați de copil

haos în casă

Sunt zile în care privesc haosul din casă și mă bufnește râsul. Mă gândesc la copilul ăsta mic al meu, la mânuțele sale mici, la imaginația-i bogată și la faptul că face ce face și nu se plictisește, și nu am cum să nu râd, sau măcar să zâmbesc. E haos pur și simplu în casă în majoritatea timpului, excepție făcând, bineînțeles, zilele în care nu suntem acasă. Oricât ai strânge și ai pune totul la locul potrivit, ordinea nu rezistă mai mult de câteva minute. N-are cum. Copilul are nevoie de o activitate. Mânuțele au nevoie să facă ceva. Imaginația copilului lucrează încontinuu.

În unele zile visez la o lopată cu care să strâng totul în câteva secunde. Toate jucăriile, creioanele colorate, jocurile, le iau frumos cu lopata și le pun într-o cutie mare și gata. Dar nu am (încă) o astfel de lopată, așa că fie le strângem toți, sau unii dintre noi, fie le mai lăsăm puțin împrăștiate prin casă, cu riscul ca noaptea, când vreun pipi ne trimite la baie sau vreo sete la bucătărie, să călcăm pe ele și să ne spunem că tare bine ar fi fost dacă le-am fi strâns, totuși. Sau măcar le-am fi mutat puțin. Dar, deh, oboseala…

Sunt zile în care mă uit la haosul din casă și îmi spun că acum, dar fix acum, nu peste un minut, trebuie să începem să facem ordine, chiar dacă știu că după câteva minute totul va fi la fel.

Sunt zile în care îmi imaginez reacția mamei, care e pur și simplu obsedată de ordine, care dacă vede că un pix e pus cu 2 mimiletri mai la stânga decât l-a pus ea, imediat îl mută. Funny, not funny, cred.

Sunt zile în care mă întreb ce s-ar întâmpla dacă ar veni cineva la noi în vizită, fără să ne anunțe. Cu vreo câteva luni înainte… Ar merge printre jucării ca și când ar păși pe un teren minat, s-ar așeza pe patul pe care cu câteva minute în urmă a sărit copilul, și bineînțeles că pătura nu mai stă bine pe el. Le-am oferi un pahar cu apă, dacă am mai găsi vreunul curat, pentru că deh, nu apucăm în fiecare zi să spălăm toate vasele. Oboseala, lucrul, copilul care are nevoie de timp cu noi, și noi de timp cu el, și multe altele sunt la mijloc.

Sunt zile în care casa e pur și simplu întoarsă pe dos și cu susul în jos. Dar e OK, pentru că acolo locuiește, crește, învață, se joacă, se bucură, descoperă un copil. Vor trece zilele astea, așa cum au trecut și alea cu trezitul în timpul nopții. Vor trece și ne va fi al naibii de dor de ele. Vor veni și zilele alea în care vasele vor fi spălate, toate, de câte ori pe zi va fi nevoie, în care în casă va fi ordine mereu, în care pereții vor fi albi, nu se va mai desena pe ei, dar casa se va simți goală, pentru că acel copil care o întorcea pe dos, o umplea cu jucării, cu zâmbete, cu viață, cu bucurie, cu râs colorat, o făcea să se simtă ca un cămin, chiar dacă nu era casa noastră, acel copil va deveni într-o zi un om mare, ca noi. Și-atunci vom sta amândoi, în casa aia în care totul e la locul său, și ne vom aminti cu drag, cu dor și cu lacrimi în ochi, de zilele astea pline de haos.

Sursa foto: Unsplash (Sigmund)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *