Nu știu alții cum sunt, dar eu, când copilul face un tantrum, îmi simt mintea invadată de unele gânduri și întrebări. Vin unele peste altele, ca o avalanșă. Trec fulgerător prin fiecare neuron, apoi dispar, la fel de repede cum au apărut. Unele poate nu au sens, altele poate sunt exagerate, altele poate sunt perfect normale. Mai jos las câteva scenarii inspirate din experiența noastră cu tantrumurile. E o realitate împletită cu un pic de ficțiune. Rezultatul? Vedem ce-o ieși.
OK. Începe iar. Caaaaaaaaaalmă, nu e despre tine, e despre copil. Inspirăăă, expirăăăă, așa, foarte bine. Hai că te descuri de minune. Vorbește-i. Explică-i. Ia-l în brațe. Dacă nu vrea, nu-i nimic. Așteaptă. Fii aproape și ai grijă să nu se lovească. Buuuun. Imediat o să primești o medalie de aur. Sau poate o statuie?
Alt tantrum? Iaaaar? Jesus Christ! Al doilea din ziua asta și încă nu s-a terminat ziua. Oare dacă mă uit în oglindă mă mai recunosc? Cred că deja sunt mai bătrână cu 100 de ani. OK, știu ce e de făcut. Să începem! (Cinci minute mai târziu) Ce-am făcut să merit asta? Nici nu mă mai aud gândind. Mi-au fugit toate gândurile după ce au auzit toate țipetele copilului. Oare o să mai pot vreodată să am vreun gând care să nu fugă mâncând pământul când începe concertul numit tantrum? (Peste două minute) Ah, gata. A trecut. Hai că a fost mai ușor ca data trecută. Și m-am descurcat onorabil. Awwww, cât de mult iubesc copilașul ăsta care o fi el mic, dar face niște crize…
Ah, da, un alt tantrum. Nimic nou sub soare. Știu cum e, sunt expertă la capitolul ăsta. O să treacă și asta. Și cine știe, poate chiar o să-mi fie dor până și de momentele astea când o să crească copilul. Haha, bună glumă! Cred că tantrumurile astea ți-au cam zburat țigla de pe casă. Auzi la tine, să-ți fie dor de tantrumuri! Ai trăit să o gândești și pe asta.
Tantrum? Văd că e d-ăla cu de toate. E groasă treaba. Bine că am avut o zi bună, nu mi-a ieșit vreo pisică neagră în cale, încă nu am vorbit cu mama la telefon, vecina de sus nu a mai țipat azi la soțul ei, păsările cântă, soarele își vede de ale lui. Ce zi minunată și-a ales copilul meu pentru un tantrul ca la carte! Am încredere în noi că vom trece și peste trantrumul ăsta, eu cu nervii neșifonați și puiul de om cu mama alături.
Ha! Face în sfârști un tantrum și când e cu taică-su/bunică-sa acolo. Că tot spunea el/ea că nu i s-a întâmplat niciodată să asiste la un tantrum ca cele despre care le vorbesc eu. Ia de aici! Cald, pe pâine. Bineînțeles că face mai multe tantrumuri când e cu maică-sa. Dacă nu cu ea, alături de care petrece cel mai mult timp, atunci cu cine? Acum ai onoarea să fii parte din poveștile în care nu credeai când ți le spuneam. Eu îmi fac un pop-corn. Enjoy!
Tantrum. Din nou. Suuuuper! Oare există viață după tantrumuri? Oare până la ce vârstă le fac copiii? Ce urmează după tantrumuri? Cred că aș putea face și eu unul chiar acum. Cred că a început totul de vreo oră. Ah, nu. Ia uite, ține de un minut și jumătate. Pfff, trece timpul mai greu decât în liceu, la ora de mate, când mă rugam să nu mă scoată la tablă pentru că nu știam să rezolv chestia aia de pe tablă! Mi-e dor de orele alea de mate! Parcă era mai simplu totul!
Foto: Pexels (Natalie)