Cele mai grele momente din viața unui părinte nu sunt atunci când se simt obosiți, când nu reușesc să doarmă noaptea două ore legate, când nu își mai aud gândurile de țipetele copilului, când nu știu cum să mai gestioneze un tantrum, când simt că nu mai au răbdare, când își mestecă cina plimbându-se prin casă după copil, când nici la baie nu pot să ajungă pentru că cel mic vrea în brațe, când nici nu își mai aduc aminte când și-au spălat ultima dată părul, când umblă prin casă în haine pe care se poate citi ce a mâncat copilul la prânz, și multe altele de genul acesta. Da, sunt al naibii de grele și momentele astea.
Dar apoi vin altele, care îți mușcă din suflet fără milă. Cele mai grele momente sunt alea în care în miez de noapte stai în ambulanță cu copilul de nici un an în brațe, în drum spre spital. Când vezi branula din mâna copilului și perfuzia, îți privești copilul și te întrebi dacă e pe bune sau e doar un vis urât. E groaznic când copilului tău nu îi e bine, iar tu te simți neputincios. Chiar nu poți face orice pentru copilul tău. Nu îi poți da un pupic și febra dispare ca prin minune. Nu îi trece imediat durerea de burtă dacă îl ții în brațe. Și Doamne, ai face orice ca să-l vezi bine, dar nu poți, e imposibil. Doar aștepți, îți pui încrederea în cei care în situații d-astea știu mai bine decât tine, ești alături de copilul tău, îi dai pupici, îi vorbești, îi explici, îi spui că va fi bine, îl strângi în brațe și îți spui că vei plânge, dar mai târziu.
În momente d-astea, îți dai seama că greul ăla pe care îl credeai al naibii de greu, este de fapt unul ușor. Mult mai suportabil. Că poți să mai furi câteva minute sau poate chiar o oră sau două de somn la prânz, reușești să-ți mai faci un duș, să mai ieși singur la o plimbare ca să îți auzi gândurile, găsești cumva o cale de a liniști copilul care face un tantrum care îți mănâncă toată energia în câteva secunde, cumva ajungi la baie și pentru pipiul ăla pe care îl tot amâni, îți schimbi hainele și porți unele curate, și știi că greul ăsta e doar temporar. Că e firesc.
Dar greul ăla, care îți mușcă din suflet, care îl strânge până simți că ți se taie repsirația, greul ăla e cel mai greu pentru un părinte. Să nu știi ce se întâmplă, să îți faci mii de scenarii în cap, și deloc plăcute, să privești ochișorii aceia triști, înlăcrimați, care îți cer ajutorul, iar tu ești un simplu om, nu ai puteri de supererou.
Și greu ăsta trece cumva. Pe zi ce trece vezi că puiului tău îi e bine și te mai liniștești și tu. Îl mai uiți. Îl mai confunzi cu greul ăla care de fapt în unele situații pare ceva ușor ca o pană.
Dar greul ăsta, oricum ar fi el, nu e omniprezent, și e uitat și umbrit de momentele alea frumoase, vesele, pline de iubire și de râs de copil, pline de perfecțiunea care vine din lucruri mici și mari.
Sursa foto: Unsplash (Helena Lopes)
