-Trebuie sa stie si ea de frica, imi spune cineva. Ca sa stea cuminte. Altfel ti se urca in cap. Treaba ta, tu te vei chinui cu ea, continua sa imi spuna, cand eu zic ca nu sunt de acord cu asta.
Da, e tare greu uneori sa cresti un copil, sa il calmezi cand face un tantrum, sa ii explici lucruri cand se incapataneaza sa faca ce vrea, numai ca ce vrea el e riscant, nu e in regula sau nu e posibil. E greu, dar nu imposibil. Sa alegi varianta usoara, cea in care il sperii, nu e o solutie.
Copiilor nu trebuie sa le fie frica. Ei trebuie crescuti cu iubire, cu blandete, cu iertare, cu compasiune, explicandu-le. Sa-l faci sa-i fie frica de tine, de celalalt parinte, de bau bau, de oricine sau orice altceva, nu rezolvi nimic. Poate-l linistesti pe moment, dar copilul va trai cu frica aia poate toata viata.
-E mica acum, creste si o sa uite, imi mai spune aceeasi persoana.
De ce as vrea sa cresc un copil speriat? Un copil care sa nu se poata bucura de copilarie, sa nu exploreze, sa nu invete, sa nu aiba ocazia sa greseasca, pentru ca este speriat? Prefer sa-mi las copilul sa se murdareasca, sa alerge, chiar si sa faca pozne. Pentru ca stiu ca e fericit. Pentru ca stiu ca astfel invata. Pentru ca stiu ca exista si o alta cale. Aia mai grea, aia de care nu prea vrem sa ne apropiem, aia in care explicam calmi, chiar si de o mie de ori, iubim neconditionat, intelegem, incercam sa ne punem si in locul copilului, iertam, invatam si noi odata cu cel mic. E mai usor sa-i spui ca vine bau bau si el nu se mai misca din pat. E mai usor sa il sperii in mii si milioane de feluri. Rezolvi problema pe termen scurt, dar creezi alta, altele, care atarna greu in sufletul copilului.
Ii va fi teama de-a lungul vietii de lucruri. Dar putem sa tinem departe teama de bau bau, de abandon, de propriii parinti. Copiii merita sa fie crescuti cu blandete, nu cu frica-n san.
Sursa foto: Unsplash (Caleb Woods)
