Copila mea

O zi gri
inceputa cu lacrimi pe obraz,
cu o inima un pic ciobita,
si-n suflet cu cenusa.
Cenusa amintirilor reci,
dureroase pana la os,
a cosmarurilor care pleaca si se-ntorc,
a copilariei si a vietii cu rani
ce inca dor.

O zi gri
in care mi-a fost dor de bunica,
sa-mi pun capul in poala ei,
sa-mi mangaie parul,
sa-mi ia durerea,
sa-mi ia dorul
de mai bine.

O zi gri
in care am fost copil
un pic,
in care am vrut-o pe bunica
un pic.
Mi-era dor de linistea din vocea ei
si din mangaierea ei calda,
calma,
mi-era dor sa fiu alinata.

O zi gri
in care am vrut sa ma ascund sub patura,
sa aud ploaia,
sa imi incalzesc corpul
sub patura,
sa nu mai doara,
sa fie mai bine.

O zi gri,
dar s-a colorat treptat
de la zambetul copilului meu,
de la iubirea ce-mi bate-n piept
pentru copila mea.

O zi gri
in care ochii mi-au plans
apoi au zambit
din ce in ce mai mult
fiindca am stiut
ca oricat de greu ar fi,
oricat ar durea,
oricat as vrea sa pun patura peste mine
sa uit de ce e dincolo de ea,
intotdeauna imi gasesc puterea,
curajul, speranta, increderea
in ea, copila mea.

Sursa foto: Pexels (Ahmed Aqtai)