Nu privi dincolo de zambet,
mai departe de ochii senini,
nu cauta ce se ascunde in suflet,
sub cuvinte linistite,
sub tacerile mele,
dincolo de liniste.
E furtuna acolo,
dincolo de piele,
dincolo de carne,
dincolo de ce se vede.
E o copilarie invinetita,
de palme, dar mai ales de cuvinte,
de tipete,
de dureri nerostite.
E multa durere acolo,
d-aia nu privesc nici eu
prea des sub zambet, sub ras,
sub calm,
sub ochii caprui, senini,
sub piele, in suflet.
Doare, dar parca mai putin acum
de cand sunt mama,
incerc sa mangai copilul care am fost,
sa ii arat ca nu trebuie sa ii mai fie teama.
Doare si mi-e frica uneori
sa vad in ochi durerea,
sa o simt iar paralizandu-mi carnea, pielea.
Doare, dar ca sa vindec ranile,
sa fac vanataile sa dispara,
mai trebuie sa strang un pic din dinti,
mai trebuie un pic sa doara.
Si doare, o sa doara,
sa imi vad ranile, sa le ingrijesc,
sa le pansez,
sa aud iar, sa simt, sa retraiesc tot,
dar e nevoie,
si atunci cand ranile se vindeca
poti privi sub zambet,
sub cuvinte,
in ochii mei,
in suflet, in taceri,
in liniste,
si o sa ma gasesti pe mine,
bine cu mine.
Sursa foto: Pixabay
