Mi-a luat ceva timp sa descopar ca e ok sa nu fii ca ceilalti. E greu cand ti se dau ca exemplu X sau Y, cand ti se spune ca ei au urmat calea cea buna, au luat decizii bune in viata si ia uite ce bine au ajuns.
Am inteles intr-un final ca desi eu nu am procedat ca altii, asta nu inseamna ca nu am luat deciziile corecte. Au fost pentru mine, in momentele respective. Ca am mai dat cu stangul in dreptul, s-a intamplat. Dar am avut grija si voi avea sa corectez cumva ce am stricat.
Deci, cum spuneam, e ok sa fii altfel. Ca nu toti suntem facuti din acelasi aluat. Si, evident, copiii nu fac exceptie.
Observ cum micutii sunt comparati intre ei
Observ cum micutii sunt comparati intre ei in ceea ce priveste greutatea, inaltimea, numarul dintilor aparuti pana la o anumita varsta, cuvintele pe care le spun etc. Observ urme de ingrijorare in unele parti si multa mandrie in altele.
Ce-i drept, ma panicam eu in primele cateva luni cand mi se spunea ca unii copii la varsta pe care o avea Maria atunci faceau sau fac un lucru sau altul, iar copilul meu nimic. Mi-era teama ca nu cumva sa aiba, Doamne fereste, vreo problema.
Dar, cumva, cred ca numai cel de sus stie cum, am ajuns sa fiu mult mai relaxata. Ba acum chiar ma amuza reactiile oamenilor cand afla ca al meu copil nu face aia si aia si aia sau nu spune un anumit cuvant. Asa, si?
Exemplu. Primul cuvant spus de Maria a fost “tata”. Mult timp. Vreo luna. Fara pauza. Aude un tatic cu mai multa experienta in parinteala decat noi, caci are copila cu 13 zile mai mare decat Maria, si ma intreaba, foarte mirat: “Nu spune “mama”?” “Nu”, zic eu, senina.
La scurt timp, zice Maria mea pt prima data “mama”. Am crezut ca lesin de emotii. Apoi nici “mama” nu i-a mai placut. A plouat cu “da”-uri in casa zile bune. Acum a luat-o iar cu “mama”. De dimineata pana seara. Cand sunt langa ea sau nu. Cand plange, cand nu-i convine ceva, cand se rasfata, dar si cand totul e ok. Eh, uite, a zis copilul si “mama”. Ba chiar recupereaza si perioada aia in care nu a rostit cuvantul.
Alt exemplu. La 11 luni are 2 dinti jos. Si acum se pare ca i-a iesit unul sus. Dar nu pe mijloc, ci in lateral. Deci va fi o mica vampirina, cum ii spunem noi. Am intrat in panica atunci cand am aflat ca alti copii la varsta ei au si dinti si masele? Nope. Ne-am luat cu mainile de cap pentru ca nu-i ies dintii de sus, din mijloc, inainte? In niciun caz.
Nu sta inca in fund? Nu merge inca singura? Nu merge de-a busilea nici acum? Nu mananca decat mancare pasata la blender? Sunt doar cateva dintre curiozitati si probleme. M-am mai agitat eu uneori cand credeam ca e cazul sa o fac, dar in general sunt relaxata.
Fiecare copil se dezvolta in ritmul sau. Nu trebuie sa ii comparam intre ei. Daca apar semne ca, Doamne fereste, ceva nu e ok cu bebe, cel mai bine e sa mergem la medic. E cel mai in masura sa ne spuna daca e sau nu e cazul sa ne alarmam. Daca spune ca nu e cazul sa ne speriem, atunci sa nu o facem. Chiar daca alti parinti se mandresc in fata ta cu noii dinti ai copilului sau cu noile descoperiri. Daca nu crezi medicul cand spune ca totul e ok, cere si opinia altuia. Si asa te linistesti.
In rest, asta nu sunt probleme, nu ar trebui sa fie. Sa nu ne mai framantam mainile si mintile si sufletele doar pentru ca al nostru copil e diferit. E bine sa fii diferit uneori, poate chiar deseori. Cu totii suntem unici si speciali in felul nostru. Copiii la fel. Daca simti ca ceva nu e bine, intreaba un medic. Tu iti cunosti cel mai bine copilul.
Sursa foto: Pixabay