Nu prea ii spunem Mariei pe nume. O alintam cand ii vorbim. Si, de cateva zile, ne-am convins ca daca am folosi un nume, acela va fi Dennis. De la celebrul Dennis, pericol public, desigur. Ne uitam la ea si ajungem imediat, de fiecare data, la concluzia ca fata ei micuta si dragalasa, cu ochisori albastri si par de aur, care incepe sa se onduleze, indica un copil nazdravan. Se citeste in ochii ei dorinta de a face trasnai.
Cand ai un Dennis in casa trebuie sa fii foarte atent, sa faci calcule, sa ii anticipezi urmatoarele miscari. Ca la un joc de sah, probabil.
N-ai cand sa te plictisesti, n-ai cum. Astepti ora de somn a copilului ca pauza dupa o ora de antrenament intens. Iar cand doarme ti-e frica sa te misti langa copil, ca nu cumva sa il trezesti. Daca mai vrei cinci minute de odihna, ai face bine sa stai nemiscat in camera si sa nu mergi la baie, oricat de mult ti-ai dori sau, ma rog, ar trebui.
Inveti sa mergi printre jucariile imprastiate pe jos si doar rareori iti ajunge una sub talpa. De obicei este o forma din lemn, d-aia de construit ceva. Fiindca stii senzatia de forma de lemn sub talpa, incepi sa le simti de la distanta si sa le ocolesti fara sa te mai uiti pe jos.
Incepi chiar sa iti dresezi ochii asa incat unul sa se uite spre copil, celalalt spre ceea ce trebuie sa faci fix cand trebuie sa supraveghezi copilul, adica mereu.
Redecorezi si rearanjezi totul prin camera, asa incat copilul care exploreaza fiecare coltisor si vrea sa se catere pe orice, sa nu se raneasca. Si sa stai o picatura mai linistit cand se joaca cel mic.
Dar, Doamne, cat de amuzant poate fi acest Dennis mic. Te amuza si te topeste sunetul pe care il auzi cand te vede copilul, i se lumineaza fata si vine spre tine de-a busilea cu viteza. Te amuza incercarile lui de a face ceea ce nu are voie. Spre exemplu, daca nu ii permiti sa mearga in camera alaturata, va arunca acolo o biluta colorata dupa care trebuie neaparat sa mearga.
Trebuie sa stea in pat pentru ca se vede ca are nevoie de somn? Va arunca suzeta pe jos si apoi, evident, trebuie sa mearga sa o ia. Vrei sa stea in patut ca sa mergi sa intinzi hainele pe sarma? Pai sa vezi, ca arunca din patut jucaria de care imediat va avea nevoie si daca nu o primeste, incepe sa planga.
Te amuza nerabdarea copilului. Are atat de multe lucruri de facut, incat nu are timp sa stea sa ii schimbi scutecul. E problema ta cum o faci, dar fa-o in cel mult o secunda, altfel copilul se rostogoleste, o ia de-a busilea fara scutec, prin pat, chiar atunci cand nu e cearceaful impermeabil pus peste saltea.
Dennis se plictiseste repede. Nu are chef sa stea in carut asa ca gaseste imediat o solutie salvatoare. Si o gasesti. Vezi cosul de rufe langa voi, gol, pentru ca hainele inca se usuca pe sarma, pui copilul acolo si atat de fericit este… Sigur, trebuie sa tii bine cosul, pentru ca daca se ridica copilul, poate sa cada. Dar ii place acolo. Mai ales ca astfel isi poate scoate sosetele pe care nu i le-ai asortat cu tinuta din ziua respectiva.
Si sunt multe alte exemple amuzante si dragalase. Da, e obositor sa supraveghezi un Dennis, dar e si dragalas si amuzant sa te joci cu un copil plin de energie si imprevizibil si care se bucura din si pentru orice. Si, desigur, abia astepti sa vina ta-su de la serviciu ca sa ii pasezi copilul pentru cateva minute, cat timp iti incarci bateriile un pic.
Sursa foto: Print Screen Youtube
Cei mai buni parinti sunt cei care nu au copii
Povestea unor tati care stau si atat
Un lucru (din multe altele) pe care as vrea sa il invete copilul meu