Mult timp mi-am dorit să am părul lung, însă a fost o perioadă în care se întâmpla ce se întâmpla, și părul meu numai lung nu era.
Îmi aduc aminte că în copilărie, când mătușa și unchiul mă luau cu ei în vacanță pentru a sta cu verișoara mea și pentru a vedea și eu măcar un pic din frumusețea țării, ajungeam acasă cu părul scurt. Mătușă-mea, din nu știu ce motiv, este împotriva părului lung, și cum mă prindea, cum mă ducea la tuns. Nu-mi plăcea, sufeream din cauza părului scurt, însă nu spuneam nimic. Așa am învățat de mică, să tac și să înghit. Și chiar și acum mi se recomandă să fac la fel, dar asta este o altă poveste. Acum, să revenim la părul meu scurt din copilărie.
Îmi aduc aminte că într-un an atât de scurt mi-a fost părul, încât semănam cu un băiat. Și cu cât părul meu era mai scurt, cu atât mi-l doream mai lung. Apoi am crescut și am ales singură dacă mă tund sau nu, și cât de scurt sau lung să-mi fie părul.
A fost o perioadă în care am avut părul lung, așa cum visam, și tare mult îmi plăcea. Îmi plăcea când îmi atingea spatele gol, cum îmi cădea pe umeri, îmi plăcea să-l prind într-o coadă de cal, mă făcea să mă simt frumoasă, și în același timp era dovada faptului că acum pot lua decizii singură când vine vorba de mine, de corpul meu. Era o dovadă a maturității mele.
Acum, însă, am hotărât să renunț la părul lung. Vineri am fost la salon și am văzut cum tipa care m-a tuns mi-a strâns părul în coadă, apoi l-a tăiat. L-am văzut în mâna ei și am simțit ușurare. Devenise o povară părul lung. Îl țineam oricum prins mai mult într-o coadă. În plus, simțeam nevoia să fac o schimbare, să fiu și altfel.
Când m-am privit în oglindă, mi-a plăcut noul meu look. A fost pentru prima dată după mulți ani în care am fost mulțumită de felul în care am fost tunsă. Și e pentru prima dată, după mulți ani, în care am părul atât de scurt.
În mod ironic, am revenit la părul scurt care nu-mi plăcea deloc înainte. Dar de data asta a fost alegerea mea, nu m-a obligat altcineva să fac schimbarea asta.
Când mă gândesc la povestea asta, mă gândesc la faptul că este bine să ținem cont și de ceea ce își doresc copiii și să nu alegem noi totul pentru ei. Sigur că nu îi putem lăsa să ia decizii grele, însă cred că e în regulă dacă ținem cont și de ceea ce vrea un copil de zece ani când vine vorba de părul lui, pe care și-l dorește lung sau scurt. Știu cât de revoltată eram și cât de neputincioasă mă simțeam când mă vedeam obligată să merg la tuns pentru că știam cât de scurt îmi va fi părul apoi. Trebuia să tac și să înghit, așa cum tăceau și ai mei, care nu ar fi intrat în vreo discuție cu mătușă-mea pentru așa ceva.
Acum nu mai sunt copilul trist cu părul scurt, sunt adultul care a luat singur o decizie.
Sursa foto: Unsplash (Lili Kovac)