Era seară. Eu, puiul de om și domnul tati eram în camera noastră de la țară. Nu mai știu despre ce vorbeam, dar dintr-odată puiul de om ne spune:
– Ute, domnu’.
Se uita fix, undeva în spatele meu, unde erau soba, peretele și șifonierul. Nu mai era nimeni cu noi în cameră. Puiul de om nu se oprește și se uită insistent în spatele meu la domnul.
Eu mă uit la domnul tati, el se uită la mine, amândoi ne uităm la copil, copilul se uită la persoana pe care noi nu o vedeam.
Sincer, deși nu cred în fantome, în momentele alea începusem să simt fiori reci pe spate. Și simțeam furnicături în cap, ca și când părul meu începea să prindă viață și probabil să fugă cât îl țineau rădăcinile. Mă gândeam că, cine știe, poate, totuși, cumva, copilul vede ceva ce noi nu vedem. Și domnul tati era surprins, nu știa ce se întâmplă și mă privea întrebător.
Înghit în sec, îmi fac curaj și întreb copilul:
– Maria, e un domn aici?
– Da, răspunde ea.
Încerc să nu leșin și continuăm discuția.
– Unde e domnul, poți să îmi arăți?
– Aiși, spune puiul de om, iar eu mă uit în direcția arătată de cea mică. Și așa l-am văzut pe domnul de care ne tot vorbea. Și m-am și liniștit.
Soba este făcută din plăci de teracotă, iar pe una dintre ele este reprezentată Cina cea de taină. Și puiul de om îl arăta pe Iisus de pe placa aceea, pe Doamne Doamne, sau domnul, așa cum sunt pentru ea toate persoanele de gen masculin.
Cam asta este povestea cu fantoma din capul meu. Voi ați avut parte de astfel de întâmplări?
Sursa foto: Unsplash (Jeremiah Lawrence)
