D'ale mamei

Cum am fost umilita si privita cu dispret

am fost umilita

Am trecut prin multe momente umilitoare de-a lungul vietii. Nu o sa le notez pe toate aici, dar ultimul mi se pare si acum incredibil.

Venise ziua sa merg la salon pentru tuns si pensat. Nu imi facea placere, imi era teama cu toate masurile de siguranta luate. Dar era necesar, asa ca mi-am facut programare. Merg cu masca, manusi, mi se ia temperatura, toate bune si frumoase. Ma asez pe scaun pentru a fi tunsa. Si acum incepe spectacolul.

Pe cuvant ca m-a lasat cu gura cascata. Noroc ca purtam masca si nu se vedea. Am fost umilita si data afara din salon. Iata de ce.

Doamna care urma sa ma tunda, cu o sila incredibila ce i se vedea in ochi, incepe la un moment dat sa se uite insistent la parul meu. Si il piaptana si treptat face ochii cat cepele.

-Aveti matreata, imi spune.

-Da, stiu ca am. Mi-am tot schimbat samponul si am ceva matreata, zic eu, gandindu-ma ca nu este o problema atat de grava si de rusinoasa. Se intampla sa apara, se trateaza. Nu e o tragedie.

Femeia tace si se uita insistent. Pana la un moment dat cand nu mai poate sa taca.

-Deci asta nu e matreata. Intelegeti ce vreau sa va spun?

Intelegeam, desigur, dar m-am facut ca ploua. Voiam sa o aud spunad ce urma sa spuna, fiindca mi se parea incredibil.

-Imi pare rau sa va spun, nu vreau sa va jignesc, dar aveti paduchi!

Sa-mi pice masca si alta nu. Sa-mi pice si plombele.

-Nu am cum sa am paduchi, doamna! Nu aveam de unde sa ii iau. E matreata!

-Nu, nu, aveti paduchi si eu nu va pot tunde asa.

Si indirect am fost data afara fara a fi tunsa, pensata, dar umilita da. Deci nu va imaginati privirile doamnelor de acolo care erau numai ochi cat cepele si urechi ciulite. Pe de o parte m-am simtit prost avand in vedere situatia, pe de alta parte stiind ca nu am cum sa am paduchi, eram linistita dar nervoasa fiindca urma sa merg la un botez si chiar voiam sa ma aranjez un pic.

In drum spre casa ma gandeam ca cine stie, poate, cumva sa fie paduchi. Desi nu avea cum, de unde. Copilul nu are, sotul nu, nimeni, nimeni nu are. Ca ne-am fi dat seama, evident. Am controlat-o totusi si pe cea mica acasa, ca sa fiu sigura. Merg la farmacie sa iau un sampon. Farmacista zice ca nu sunt paduchi. Sa cred, sa nu cred.

Ma rog, cercetez, sunt controlata si nu aveam paduchi, evident.

In ziua urmatoare am mers la un alt salon, toata lumea a fost draguta, nimeni nu m-a dat afara, nu m-a privit ca pe o ciumata pentru un pic de matreata care oricum abia se vede. Stiu pentru ca ma privesc in oglinda, m-am analizat mult dupa acea intamplare.

In ziua urmatoare, avand certitudinea ca nu am nici macar un picior de paduche in cap, am avut grija sa sun la slaon si sa le informez pe cele de acolo ca nu era cazul sa se isterizeze si sa ma dea afara pentru nimic.

Bineinteles ca nu mai pun piciorul in acel salon. Oricum aveam multe nemultumiri legate de ei din trecut, dar era apoape de casa si parea mai sigura varianta asta, mai la indemana.

Nu spun ca e rusinos sa ai paduchi. Se trateaza problema, sunt solutii si sunt la indemana oricui. Dar urat tare este sa fii dat afara in felul ala, sub privirile dispretuitoare ale atator femei care nici nu s-au miscat de pe scaune cat timp doamna coafeza m-a informat ca am paduchi si ca nu ma va tunde.

Sursa foto: Pexels (Maycon Marmo)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *