D'ale mamei

Cum as putea, copilul meu?

copilul meu

Imi spun sa nu te mai tin in brate. Ca esti grea si ma doare spatele, ca esti mare acum, ca te rasfat prea mult si o sa mi te urci in cap. Ii las sa vorbeasca, rareori le explic. Nu trebuie sa inteleaga ei, e suficient sa intelegem noi.

Cum as putea, copilul meu, sa nu te tin in brate, cand imbratisarile noastre cuprind atat de multa iubire de mama si de copil?

Bratele mele nu iti vor ramane niciodata mici, nici macar cand vei fi poate mai inalta decat mine. Vor fi tot casa ta, unde sa te cuibaresti cand ti-e bine, cand ti-e greu, cand ti-e dor, cand ai nevoie de ele sa te curpinda ca acum, cand esti o mana de om.

Le mai spun uneori ca esti mica prea putin timp si daca nu profit acum, atunci cand? Zilele astea zboara repede din noi, se indeparteaza pana devin mici, mici de tot. Vreau sa privesc spre ele cu bucurie si recunostinta ca nu le-am irosit, ca te-am ridicat in brate si te-am tinut acolo, la adapostul iubirii mele, unde te simti protejata, fericita.

Oricum, tu nu ai timp prea mult de imbratisari avand in vedere ca ai multe de facut. Sunt momente in care abia reusesc sa iti fur un pupic sau o imbratisare, fiindca tu esti dornica sa pornesti spre noi aventuri. Pentru ca pentru tine totul este o aventura: sa te joci cu Ruby, sa alergi printre pasari si baloane de sapun, sa mangai boboceii galbeni, ca o bucata rupta din soare, sa mergi cu picioarele goale prin curte si multe altele.

Imi spun sa nu te mai tin in brate, dar cum as putea, copilul meu, sa nu mai fac asta, cand in imbratisarile noastre imi gasesc linistea si sensul vietii?

Sursa foto: Pexels (Anastasiya Gepp)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *