Mica mea mică,
Îți spun în fiecare zi că te iubesc, dar niciodată nu o să pot să îți spun cât, nici folosind cuvintele, nici vreun instrument de măsură. N-ai cum să măsori iubirea mea pentru tine, iubirea unei mame pentru copilul sau copiii ei. Și nici nu ai cum să înțelegi iubirea asta decât atunci când la rândul tău vei deveni mamă.
Te iubesc necondiționat și fără limite, așa cum nu credeam că inima unui om poate iubi, așa cum nu îmi imaginam că voi iubi vreodată. E ceva nou, diferit, unic, e un sentiment pe care nu-l pot compara cu niciunul.
Îmi umpli sufletul cu lumină, liniște, bunătate, seninătate, bucurie, emoție, culoare, zâmbet, cu tot ce ești și ce faci tu. Îmi desenezi pe buze zâmbete dulci, sincere, nu forțate așa cum eram obișnuită să afișez pentru că era mai ușor așa decât să arăt ce e în sufletul meu de fapt.
Te iubesc în momentele în care ești calmă, dar și când devii ca o furtună. Ai nevoie să te simți iubită mereu, mai ales în momentele tale mai puțin bune, când, prea mică pentru niște emoții mari, prea mică pentru a înțelege lumea asta mare, prea mică pentru a te înțelege pe tine sau pe adulți, prea mică pentru a înțelege de ce nu poți face chiar orice vrei tu, devii furtună.
Te iubesc așa cum ești, cum mi-ai fost dată de Dumnezeu, de viață, de univers, de destin, de cum vrei tu sa-i spui. Te iubesc și te voi iubi mereu, dincolo de timp, de spațiu, de cuvinte, de explicații, de bine sau rău.
Cu iubire nemăsurată,
mama.
Sursa foto: Unsplash (Douglas Lopez)

