Poate unele zile-ți par lungi, mamă,
altele îți par, poate, trăite pe grabă,
dar vine o zi în care îți privești copilul,
care-ți ajunge un pic mai sus de genunchi
și-ți spui că tare nemilos mai e timpul,
știi că trece grăbit prin voi.
Și-ai vrea să-l apuci de mânecă
și să-l rogi, ca orice mamă,
să mai aibă răbdare cu voi,
că prea repede trec toate,
că tu parcă devii om mic,
iar puiul tău un om din ce în ce mai mare.
Și-ai vrea să-i spui cum ți-ar plăcea
să se grăbească atunci când ceva nu-i bine,
dar să se oprească și el măcar puțin,
să vă trăiți bucuriile din plin.
Dar, mamă, știi cum poți să oprești timpul?
Jucându-te cu copilul, îmbrățișându-l,
râzând și dansând de parcă ați fi numai voi pe lume,
cântând, citind, desenând, povestind,
privind în ochii lui, ascultându-l,
zâmbind, descoperind lumea ținându-vă de mână,
uitându-te la el când sub clar de lună
o lume-ntreagă doarme, numai tu, mamă,
preferi să mai stai ceva minute trează,
să-ți umpli pieptul cu mirosul lui inocent,
și brațele cu al lui corp mic.
Poți opri timpul când vă uitați la stele
și vă imaginați că întindeți mâna și ajungeți la ele,
când mergeți prin ploaie,
când se bucură pentru că-l lași să sară în noroaie,
când vă plimbați de mână sub cerul albastru,
când vă treziți dimineața și-ți zâmbește,
când vede marea pentru prima dată,
când râde pentru că vântul îți dansează prin plete,
când vede un fluture și aleargă după el, să-l prindă,
când se bucură pentru că pe mână i se plimbă o buburuză,
când îl dai în leagăn și-ți spune că-i place,
când fulgi de zăpadă îi rămân pe gene,
când miroase o floare,
când întreabă „De ce?”,
când descoperă cadouri în ghete,
când îmbodobiți bradul și cântați colinde.
Da, sunt atât de multe momente frumoase,
poate mici pentru lumea toată, dar pentru voi neprețuite,
momente numai ale voastre,
când timpul pare că are răbdare,
când nu-l mai simți pe piele, pe suflet,
când nu mai știi că el există,
pentru că tot ce contează
sunteți voi și ale voastre frumoase clipe.
Sursa foto: Unsplash (Helena Lopes)
