Sunt unele lucruri pe care oamenii mari le spun copiilor si pe care nu pot sa le inteleg. Printre ele se numara si “ma supar pe tine/nu mai vorbesc cu tine/plec de la tine daca nu mananci/nu mananci tot/nu imi dai un pupic/nu ma lasi sa te pup/nu ma lasi sa te imbratisez” etc. Le-am auzit si in copilarie, iar acum le aud adresate copilului meu. De ce le-am spune astfel de lucruri? Nu sunt psiholog, asa ca voi scrie despre subiect asa cum vad eu lucrurile.
Doar pentru ca sunt mici, nu inseamna ca le putem spune orice. “Nu inteleg ei”, mi se mai spune. Oh, ba da, ei, micutii inteleg. Inteleg ca daca nu fac ce vor ceilalti, acestia se supara pe ei, poate chiar nu ii mai iubesc. Si cum nu isi doresc sa se intample asta, ajung sa faca ce vor altii, nu ce vor si ce simt ei. Si invata de mici lucrurile astea pe care le vor aplica mai tarziu in relatiile cu alti oameni. Se lasa pe ei la o parte, renunta la nevoile si dorintele lor, pentru a le face pe plac altora. Ca sa-i iubeasca. Ca sa nu se supere pe ei. Ca sa evite conflictele.
Bun, deci obtinem ce vrem de la acel copil. Il facem sa manance tot din farfurie. Il facem sa ne dea un puic. Il facem sa ne lase sa-i pupam. Si ne bucuram de victoria aia obtinuta astfel? Ne place pupicul ala primit sau oferit astfel? Dormim mai bine noaptea stiind ca acel pui de om a mancat totul din farfurie, chiar daca nu mai voia sau nu ii placea?
Copiii sunt si ei oameni. Cu sentimente. Cu nevoie. Si ar trebui sa le respectam, sa tinem cont de ele. Ar trebui sa ne punem si in locul lor. Noua cu siguranta nu ne-ar placea ca mama, tata, bunica, vecina, sa ne spuna astfel de lucruri. Ni s-ar parea gresite, deplasate poate. Asa ca de ce trebuie sa le spunem copiilor?
Da, incep sa fierb cand aud ca i se spun astfel de lucruri copilului meu. Stiu ca ele nu sunt spuse cu rea intentie. Dar stiu si ce poate intelege copilul din acele cuvinte. Si chiar nu imi doresc ca puiul meu de om sa inceapa sa faca lucruri pentru a-i multumi pe altii, uitand astfel de sine, de propriile nevoi, de propriile dorinte.
Si copiii sunt oameni, asa ca au si ei zile mai putin bune. Zile in care se trezesc cu fata la cearceaf. Zile in care nu au chef sa dea pupici, sa imbratiseze, sa fie imbratisati. Zile in care nu au chef sa manace din ciorba sau toata ciorba. Zile in care au nevoie de intelegere, de respect din partea noastra. In astfel de momente nu ar trebui sa ii punem in situatia de a se simti obligati sa faca ceva, de teama ca ne vor pierde iubirea, sau ca ne vom supara. Nu mi se pare corect fata de ei. E bine sa stie sa spuna si “nu”, iar acel “nu” sa le fie respectat. Pentru ca este vorba de corpul lor, de nevoile lor, de ceea ce isi doresc sau nu isi doresc. Pentru ca in viitor sa poata rosti acel “nu” fara sa se simta vinovati. Pentru ca in viitor, daca nu vor spune acel “nu” se vor simti ingrozitor.
Stiu cum este sa renunti la tine ca sa nu-i superi pe altii, sperand ca vei fi iubit de ei, ca vei evita un conflict. Si stiu si ca se simte al naibii de ingrozitor cand faci asta. Ca te respecti mai putin, te iubesti mai putin, ca ti-e ciuda ca nu ai spus acel “nu” care tie ti-ar fi adus linistea. Si nu imi doresc ca al meu copil sa treaca prin asa ceva.
Asa ca va rog, oameni mari, sa fiti mai atenti cu ceea ce le spuneti copiilor. Ei stiu, inteleg, simt si invata lucruri din ceea ce le spunem.
Sursa foto: Pexels (Anna Shvets)
