Imi doresc sa imi cresc copilul la tara, departe de agitatia urbana. In oras timpul trece repede, se pierde in mijloacele de transport, in timpul petrecut in statie sau alerand dupa masinile aglomerate. Viata se pierde printre constructii din beton, oamenii sunt grabiti, isi tin privirea in telefoane, mintea ocupata cu problemele cotidiene. Agitatie, nervi in trafic, mancare cumparata in graba in drum spre casa, oboseala, timp putin in familie. Asta e viata, asta-i viata la oras.
La tara timpul are rabdare
La tara, in schimb, viata este altfel. Timpul are rabdare, te lasa sa te bucuri, sa gusti din fiecare zi. Cu pofta, cu bucurie, cu lacomie chiar. Simti viata cu toata fiinta, cu toate organele de simt. O buna bucata din viata mi-am petrecut-o la tara si acum, privind in urma, realizez cat de diferita este viata la tara fata de cea de la oras. Sigur, fiecare are avantajele si dezavantajele sale. Tocmai de aceea fiecare pune in balanta plusurile si minusurile si decide unde vrea sa locuiasca.
Mie mi-ar placea ca Maria sa se bucure de viata la tara. As vrea sa alerge desculta prin iarba, sa isi cunosca vecinii si sa se joace cu copiii, sa se bucure cand vede ca pisica sau cainele a adus pe lume puiuti care ii fac toata fiinta sa zambeasca de bucurie. Mi-ar placea sa auda in fiecare dimineata pasarile cirirpind, sa adoarma ascultand picaturile de ploaie care se lovesc de acoperis, sa se bucure de mirosul fanului proaspat cosit, sa ia ouale din cuibul gainilor, sa tina in palma puii abia iesiti din ou. As vrea sa o vad luand din gradina, cu manutele ei micute, care devin din ce in ce mai mari, mere, pere si alte fructe. Lovite, cu mici pete, dar gustoase si sanatoase.
Mi-ar placea sa bea lapte proaspat muls de la vaca si sa faca un fir alb, subtire, ca o mustata sub nasul carn. As vrea sa o vad entuziasmata de prima zapada si sa mearga la derdelus impreuna cu copiii de varsta ei, sa contruiasca oameni de zapada, iar apoi, cu obrajii rosii si cu zambetul mare, pe fata, sa se intoarca acasa, sa bea un ceai cald si sa intre sub patura, unde sa citeasca o poveste, sa imi povesteasca ce a facut sau sa urmareasca pe geam cum cad in continuare fulgii de zapada.
Poate sa topaie in lacuri, sa alerge prin noroi, sa ia cina vara afara, in curte, sa deseneze cu creta pe asfaltul pe care nu trec masini, sa sara coarda in curte, sa mearga la camp cu bunicii. Vreau sa respire aerul proaspat, curat si rece al diminetilor, sa culeaga mici buchete de flori pe care sa le aseze pe masa de la bucatarie, sa se joace cu animalele, sa isi faca prieteni jucandu-se pe ultite.
Totusi, as vrea sa fim si suficient de aproape de oras, pentru ca, la nevoie sa ajungem cat mai repede acolo. Sa nu fim nici rupti de lume, de realitate, de ceea ce se intampla in mediul urban. Insa tare mult mi-ar placea sa creasca puiul la tara si noi, impreuna cu ea, sa ne mai traim o data copilaria. Cand va veni vremea liceului, a facultatii, a responsabilitatilor de adult, va decide singura unde prefera sa locuiasca, asa cum si eu am decis cand am intrat in lumea haotica, plina de responsabilitati si decizii a adultilor.
Sursa foto: Pexels
Cum tii bebelusul ocupat. La asta nu m-as fi gandit
