Aș lua-o oricând de la capăt
de-ar fi să mă nasc din nou,
aș zâmbi aceleași zâmbete,
aș plânge aceleași lacrimi,
aș visa aceleași visuri,
aș lua aceleași decizii
bune sau greșite,
aș retrăi bucurii și dureri,
le-aș lăsa să mă sfâșie,
să mă recompună,
aș lăsa oamenii să vină și să plece,
i-aș primi cu brațele deschise pe cei ce vor să-mi rămână,
aș iubi,
aș lăsa iubirea să doară
până la os
și aș lua-o de la capăt
iar
și iar
și iar.
Pentru că toate zâmbetele și lacrimile,
toate visurile,
toate deciziile,
toate trăirile
m-au făcut cine sunt,
m-au adus unde sunt: la tine, copile.
I-aș lăsa din nou să-mi taie burta
plină de viață,
plină de tine,
pentru ca apoi să mi te pună în brațe,
aș tremura din nou în sala de operații,
poate de frig, poate de frică,
aș sângera din nou,
ar durea din nou
de parcă s-ar rupe bucăți din mine,
ar durea fiecare pas,
chiar și fiecare respirație,
aș avea din nou pieptul plin de lapte,
aș fi din nou plină de frici,
că dacă te-aș lua în brațe, poate te frângi,
aș lua-o de la capăt oricând,
aș fi din nou mama care-ți sprijină capul,
cea care te poartă noaptea prin casă
când dinții noi îți străpung gingiile,
te-aș îmbrăca din nou cu hainele mici
și mi-ar fi frică din nou că poate te frângi,
când te îmbrac, când te ating.
Da, aș lua-o de la capăt oricând pentru tine,
ca să-mi fii copilă,
ca să îți fiu mamă,
aș trece din nou peste cuvânt de mamă și de tată,
m-aș rupe de prieteni,
m-aș rupe un pic de mine
în nopțile albe,
în oboseală,
în neputință,
în durere,
în neștiință,
ca să pot să-nvăț iar,
ca să pot să știu iar
să fiu mamă pentru tine,
ca să fii copilul care vede și iubește
sufletul din mine.
Foto: Pexels (Pavel Danilyuk)
