D'ale mamei

De unde ai atâta răbdare, mamă?

răbdare

– Nu știu de unde ai atâta răbdare, îmi spune într-una din zilele trecute iubita fratelui meu.

– Nici eu, îi răspund.

Era puțin peste ora 8 dimineața, iar puiul de om venise după mine în baie și plângea pentru că voia nu mai știu ce, și voia fix atunci. Eu abia îmi țineam ochii deschiși, mi-era somn, aș mai fi stat câteva ore în pat, dar asta-i altă poveste. Acum să revenim la copil și la răbdarea mamei.

Am rezolvat repede lucrurile, copilul s-a liniștit, din nou lapte și miere, curcubeie, unicorni, d-astea. Apoi am început să mă gândesc la răbdarea asta a mea, ca mamă, și a mamelor în general. Am spus că nu știu de unde vine ea, dar cred că de fapt știu.

Răbdarea mamei vine din iubirea pentru copilul ei. Iubirea asta e mai puternică decât orice, trece peste orice, inclusiv peste o criză de furie, o greșeală, un lucru spart, un perete desenat, mâncarea vărsată pe covor și multe altele.

Răbdarea mamei vine din faptul că se pune în locului puiului de om din fața ei și înțelege că el, micul și dragul de el, trăiește niște emoții puternice și nu știe încă ce să facă cu ele. E mic, are dreptul să greșească, pentru că și așa va învăța. Explorează, se joacă, nu intenționează să strice, să supere, să murdărească, dar se întâmplă oricum lucrurile astea. Înțelege că dacă și ea ar ceda, atunci haosul ar deveni și mai haotic pentru toată lumea.

Răbdarea mamei vine din sufletul copilului care a fost și ea cândva. Și-ar fi dorit ca în copilărie, când era copleșită de emoții, când greșea, când nu știa sau nu putea, când era prea mică pentru unele lucruri, să primească înțelegere, iubire, atenței, explicații, răbdarea mamei, nu alte lucruri care fac rău. Acum, când e mamă, ea știe cât doare o reacție nepotrivită, alimentată de furie, frustrare, senzația de neputință. Sau poate în copilărie a primit toate lucrurile acestea, și acum le oferă la rândul ei puiului de om.

Răbdarea mamei vine uneori din locuri misterioase. Fiindcă nici ea nu crede că poate avea atât de multă în unele situații în care simte că în orice secundă capul i-ar putea exploda. Dar inspiră, expiră, se calmează și are răbdare.

Dar răbdarea mamei nu este un izvor nesecat. Nu, nu! Se întâmplă să o mai și pierzi, și oricât ai chema-o, ea să se încăpățâneze să rămână ascunsă. Și-atunci plângi, poate chiar odată cu puiul de om. Atunci când nu-ți mai poți găsi răbdarea, lași copilul cu cineva de încredere, și ieși câteva minute ca să iei o gură de aer. Înspiri și expiri și te calmezi. Înveți și începi să îți controlezi reacțiile, astfel încât să nu îți rănești copilul în vreun fel, fiindcă știi că în scurt timp vei regreta că nu ai avut mai mult control.

De unde ai atâta răbdare, mamă?

Sursa foto: Unsplash (Paul Hanaoka)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *