Pentru mine, decembrie este finalul fericit pe care îl caut în cărți sau filme. Este perioada în care, indiferent de cât de greu sau urât a fost anul, cumva reușește pe ultima sută de metri să fie mai bun și să echilibreze măcar puțin balanța. E ca desertul delicios după o supă fără sare, ca o rază de soare după prea multe zile mohorâte.
Mi se pare că e ceva în aer care face fiecare zi a acestei luni magică, care scoate binele și frumosul din noi, care ne aduce împreună, așa cum poate nu am reușit să stăm pe parcursul anului, ne amintește că viața poate fi lungă, dar trece repede, că uite, urmează să rupem ultima filă din calendarul pentru acest an, și n-ar fi rău să ne mai oprim puțin, să ne mai bucurăm de un fulg de zăpadă, de compania prietenilor și familiei, de noi înșine, de o felie de cozonac, de lumina din brad și din noi toți.
Decembrie e un sfârșit frumos, care deschide în foc de artificii calea spre un an nou, noi posibilități, noi aventuri, noi provocări, spre un necunoscut pe care îl așteptăm cu entuziasm, visuri, planuri puse pe hârtie.
Decembrie e luna care miroase a portocală, a turtă dulce, a dovleac copt, a cozonac, a copilărie și amintiri din copilărie, a frig, a lemne ce trosnesc în sobă, a joc de lumini, a colinde cântate de coruri de copii, a râsul lui Moș Crăciun, a povești, a magie, a hainele lui tata, care în fiecare decembrie au un miros aparte, deși n-aș ști cum să-l descriu sau cu ce să îl compar.
În decembrie coboară magia pe pământ. Sau poate e mereu aici, dar acum reușesc să o văd mai des, mai clar.
Foto: Pexels
