Zilele astea mi-am adus aminte de o problema asupra careia invatatoarea le atragea atentia unor colegi: sa le spuna parintilor sa nu le mai faca temele, sa nu le mai scrie pentru ca se vede ca nu este scrisul lor pe caiet. Au trecut multi ani peste amintirea asta, insa daca-mi aduc bine aminte, ei se inroseau, plecau capul si nu spuneau nimic. Nu stiu daca parintii lor au continuat sau nu obiceiul asta.
De ce sa nu le scriem noi temele copiilor
Ma tot gandeam la povestea asta, chiar discutam cu cineva recent, si nu am inteles de ce parintii le-ar face asta copiilor lor. Sigur, ei cred ca astfel ii ajuta. Insa realitatea pare a fi alta. Da, au teme multe, ghiozdane grele si stau ore bune la scoala. Imi aduc aminte de problema asta. Dar scriindu-i copilului temele, nu il ajuti. Din contra. Cred ca facand asta, se poate ajunge la alte situatii.
1. Copilul devine lenes la scoala (si poate chiar in general). Nu isi va mai face temele, nu va mai fi interesat sa invete, pentru ca are cine sa faca asta in locul lui.
2. Copilului ii vei transmite mesajul ca nu este capabil sa isi faca singur nici macar temele. Va ajunge sa aiba o parere proasta despre el, deci probabil o stima de sine scazuta, poate chiar va incepe sa creada ca nu este capabil sa faca multe alte lucruri in viata.
3. Ii iei copilului sansa la o viata mai buna. Eu, spre exemplu, stiu un copil caruia mama i-a scris. La inceput avea rezultate bune la scoala, apoi au inceput sa scada notele. Mama acelui copil ii scria. La greu. Pentru ca ii era mila de el. Ce-i drept, nici lui nu prea ii placea scoala, insa apoi nu i-a mai placut deloc. Nu-si mai dadea deloc interesul. Notele ii scadeau de la an la an.
A ajuns cumva la liceu de unde a iesit dupa numai 10 clase. Acum are un serviciu platit decent, insa munceste pentru banii aia din greu, asa incat la 20 si un pic de ani a ajuns sa aiba dureri de spate, de picioare, membre umflate, dureri de cap, de rinichi si asa mai departe. Doarme putin, e mereu obosit.
Chiar daca nu i-a placut sa invete, acasa nici nu a fost incurajat sa se ocupe mai mult de studii. Ba din contra. “Lasa-l, sa treaca si de anul asta!”. Si a trecut si de anul ala si de urmatorul, pana s-a impotmolit si n-a mai trecut. Da, poate nu ajungea sa ocupe o functie foarte inalta si extrem de bine platita, poate nu ajungea un copil de 10 pe linie, dar poate acum avea o viata un pic mai buna, o stare de sanatate mai buna, daca era incurajat sa vrea mai mult, sa vada ca are potential. Pentru ca are. Doar ca i s-au taiat aripile, crezand de fapt ca i se mai pune o pereche.
Poate (cred) ca sunt si alte urmari negative ale acestui obicei al parintilor, pe care un psiholog le-ar explica mult mai bine. Dar articolul este scris din perspectiva mea, din ceea ce am observat la cei din jurul meu.
Sursa foto: Pexels (Bruce Mars)
Sa nu le frangem aripile copiilor!