Am intrat in saptamana a patra de izolare. Chiar inainte de a fi declarata starea de urgenta, am fost la tara. Am intrat un pic in padure, am stat pe afara, ne-am bucurat de natura, parca simtind ca va urma o perioada in care nu vom mai putea face asta. Cand ne-am intors de acolo, am intrat in izolare. Pentru noi, pentru toti ceilalti, pentru ca asa a fost firesc sa procedam. Despre viata in izolare, asa cum e pentru noi, am scris mai jos.
Despre viata in izolare
Sincera sa fiu, viata in izolare, pentru mine, nu este diferita de cea pe care o aveam inainte de perioada asta grea si de cosmar prin care trecem. Eu oricum sunt izolata la domiciliu cam de cand am intrat in concediul prenatal. Evident, ieseam la cumparaturi, din cand in cand mergeam la tara, mai ieseam ca sa imi aerisesc mintea, insa nu ieseam des.
Pot spune ca viata in izolare cu un copil de un an si un pic nu este deloc plictisitoare. Ba chiar in continuare nu avem timp sa facem tot ceea ce ne propunem. Vedem rar cate un episod dintr-un serial, cand nu suntem prea lesinati de somn, cand doarme copilul, cand nu luam puiul de om de langa peretele pe care deseneaza cu creionul, cand nu schimbam scutece, cand nu construim castele, cand nu leganam copilul, cand nu plange cea mica pentru ca vrea sa iasa afara in cea mai friguroasa zi, si tot asa, intelegeti voi.
Puiul de om nu ne lasa sa ne plictisim, ne tine optimisti (in cea mai mare parte a timpului), ne face sa zambim sau sa radem cu lacrimi, ne umple cosul pieptului de fericire si de iubire. Chiar daca stam inchisi in casa si in curte, chiar daca ne lipsesc multe lucrurui din vechea noastra viata, suntem totusi impreuna, petrecem timp unii cu ceilalti. Eu am mai mutl timp sa scriu, reusesc sa si citesc, am inceput sa gatesc mai mult si tare mandra-s de mine cand reusesc sa gatesc ceva nou, sunt mai calma, apreciez mai mult lucrurile care conteaza cu adevarat, am inteles ca, vorba aceea, de multe ori nu puteam sa vad padurea din cauza copacilor.
Imi lipseste natura, imi lipsesc plimbarile, voiam sa mergem din nou la sala, insa acum trebuie sa mai asteptam. Visez urat, dorm prost, ma trezesc obosita, uneori cu fata la cearceaf. Sunt zile in care imi vine sa plang gandindu-ma la ce se intampla in lume, altele in care sunt fericita si cred ca asa este firesc sa fiu, avand in vedere ca sunt sanatoasa, sunt langa ai mei, cei dragi si cunoscuti sunt bine.
Reusim sa facem economii, cumparam numai ceea ce este esential, ne gandim de doua ori inainte de a lua un lucru sau altul, avand in vedere ca dupa ce trece perioada asta grea, nu stim cum vom fi din punct de vedere financiar.
Acum, tragand linie pana acum, dupa trei saptamani incheiate de izolare, pot spune ca in unele privinte viata mea nu s-a schimbat si, totusi, e atat de diferita. Eu sunt altfel si nu cred ca voi mai fi vreodata ca inainte.
Sursa foto: Pexels (Andrea Piacquadio)
Ți-au rămas mici brațele mele, copilaș
Doamne, cat de frumoasa era aseara fata pe care mama ei nu a vrut-o
