Noaptea începuse să-și coboare mantia în jurul nostru, căldura zilei se risipea și îi lua locul o răcoare plăcută. Eram afară, iar puiul de om, în papuceii albaștri, alerga în jurul nostru. O bucurie sinceră și plină o făcea să râdă, iar râsul ei părea o melodie dedicată copilăriei și fericirii. Ținându-ne de mână, eu și omul mare ne priveam puiul de om și zâmbeam. Ne spunem unul altuia cât de bine e să fii copil, să te bucuri de prezent, de clipa de acum și atât. Cât de fericit, liniștit și liber te simți în acele momente!
Simțeam că restul lumii era undeva, departe de noi trei, de clipele acelea care aș fi vrut să nu se termine. Eram departe de zgomotul orașului, de căldura sufocantă dintre blocuri. Pădurea era la câțiva pași de noi, greierii își acordau chitarele și așteptau momentul ideal pentru a-și începe recitalul, fiecare în bucata lui din grădină. Simțeam viața curgându-mi prin vene, iubirea indundându-mă și o bucurie ce-mi desena un zâmbet larg pe buze.
Astăzi, tot pe la lăsarea nopții, a început să plouă. Norii au fost generoși și au lăsat să cadă multă apă pe pământul uscat de căldura ultimelor zile. Eram în curte și lăsam aerul parfumat de ploaie să ne răcorească. Sub ropotul picăturilor grăbite, care executau un dans numai de ele știut, se auzea râsul colorat al puiuli de om. Ne-a prins ploaia în grădină, la boboci, așa că am fugit până în casă și Doamne, ce aventură a fost pentru copil! Câtă bucurie! O experiență nouă de care o să-mi amintesc mereu cu bucurie: prima noastră alergare, ținându-ne de mână, sub ploaia de vară.
Atât de dor îmi fusese și mie de o ploaie de vară, de furia picăturilor care mi-au răcorit pielea și parcă mi-au spălat sufletul de griji și frici, lăsându-l mai curat, mai ușor, mai liniștit.
Acum plouă ușor, liniștit peste pământul care înghite cu sete fiecare picătură. Întunericul e brăzdat din când în când de un fulger, iar geamurile tremură ușor în timpul unui tunet mai puternic. Casa e plină de mirosul pământului ud, e răcoare și e bine. Vocea puiului de om, fericit, care vorbește încontinuu și râde mult și frumos, cald, face să fie și mai bine.
Foto: Pexels (Isabelle Taylor)