Am fost candva aproape prietene. Nu stiu totul despre ea, insa cunosc unele lucruri. Le-am aflat si eu de la bunica-mea parca. Pentru ca deh, la tara vestile/informatiile circula repede. N-ai cum sa le opresti si parca o parte din tine nici nu vrea asta. Parca iti starnesc interesul. Oamenii astia, ce par simpli, insa ascund povesti. Ca ea.
Despre ea, cea pe care mama sa nu a dorit-o, din cate am auzit
Nu a fost niciodata frumoasa asa cum sunt femeile pe care le admiram si parca suntem un pic geloase pe formele lor, pe trasaturile delicate, tenul impecabil. S-a nascut cu un mic… sa-i spunem defect care i-a lasat o cicatrice pe fata. Si, din cate am auzit, si pe suflet are ceva cicatrici despre care nu stiu daca in timp au devenit sau nu invizibile sau doar le tine bine ascunse pentru ca daca s-ar vedea, Doamne, cred ca ne-ar face sa plangem.
Povestea ei a inceput altfel. Dupa noua luni de locuit in pantecul mamei ei, a venit momentul sa vina pe lume. Numai ca, vai, mama ei nu a dorit-o, se pare, din cauza acelui defect cu care s-a nascut. Nu avea bietul copil nicio vina, insa aspectul fizic, chiar si la un bebelus, a contat din pacate mai mult decat orice. Problema aceea a fost diminuata dupa o interventie chirurgicala, insa cicatricea a ramas, se vede si acum si va fi mereu acolo, martora a modului in care fata, acum femeie, a intrat in lumea asta. Ma intreb daca mama ei, de fiecare daca cand vede semnul ala de pe fata copilului ei, isi aminteste ce a simtit atunci, ce a vrut sa faca. Regreta ca a vrut sa renunte la sange din sangele ei, carne din carnea ei?
Acum e femeie, e mama unor copii, sotia unui barbat care sper ca o iubeste. Si, din cate am auzit, o si lovea inainte. Dar a ramas langa el. Nu stiu de ce. De teama ca va vorbi lumea, de teama ca nu va avea unde sa mearga, pentru ca nu voia sa renunte la familie… Nu stiu si nu am putut sa intreb. Nu suntem apropiate si despre astfel de subiecte se vorbeste pe ascuns, se neaga violenta asta daca intr-adevar exista. Eu sper totusi ca a fost vorba numai de niste barfe, sper ca acum e fericita. Asa pare pe retelele sociale. Fericita, implinita, iubita si nu in ultimul rand frumoasa. Doamne cat de frumoasa era ieri. Aranjata, zambitoare, cu un machiaj perfect care ii ascundea cicatricea de desupra buzei. Parea si cred ca era fericita.
Doamne, cat de frumoasa era! Parea un personaj dintr-o poveste, o femeie puternica, fericita, chiar daca a trecut putin multe. Avea un zambet retinut, dar parea sincer, nu exersat, prefacut, nenatural. Sper ca este fericita, merita. Si sper ca in timp si cicatricile alea invizibile, din suflet, au disparut, asa cum sub stratul de fond de ten i-a disparut si semnul de deasupra buzei. Parca era alta femeie, cu o alta poveste, care a intrat in viata asta altfel, intr-un mod mai fericit, cu o poveste frumoasa, cu zambete, de spus la batranete, inconjurata de nepoti.
Sursa foto: Pexels (Jure Širić)
