Doamne, ce minune!

Ti-am auzit prima data inima batand,
cand erai cam cat o zmeura,
si-atunci mi-am spus:
“Doamne, ce minune!”.

Ti-am simtit apoi miscarile
in pantecul ce ti-a fost casa,
te vedeam crescand sub pielea-mi
si-mi spuneam iar:
“Doamne, ce minune!”.

Apoi ti-am auzit primul planset,
te-am tinut pentru prima data-n brate,
te-am tinut la pieptul ce trebuia sa te hraneasca,
ti-am auzit primul raset,
te-am vazut rostogolindu-te prima data,
si stand in fund,
mancand fructe de padure
ce-ti pictau obrajii, fruntea
si zambetul de poveste,
te-am vazut facand primii pasi,
am auzit primul “mama”,
ti-ai lipit primul pupic de obrazul meu,
ti-ai deschis bratele mici
si-acolo m-am simtit acasa,
mi-ai ras si mi-ai plans in brate,
m-ai cautat, m-ai strigat,
poate chiar m-ai visat,
te-am vazut zambind in somn,
am luat parte la bucuriile tale,
ne-am jucat, am dansat si-am ras,
am povestit, ne-am plimbat, ne-am luat cate-o inghetata,
am gatit, am pus la cale jocuri,
te-am fotografiat, am scris despre tine,
te-am vazut crescand aici, langa mine,
si-ntotdeauna mi-am spus:
“Doamna, ce minune!”.

Si inca-mi spun, in fiecare zi,
cand te privesc, sau adormi in timp ce-ti mangai parul,
cand ma privesti, ma-mbratisezi,
imi spui in mii de feluri
ca si tu ma iubesti,
cand te vad descoperind lumea
si-mi faci si mie loc in lumea ta,
cand devii putin cate putin om mare,
cand ma ierti, cand ma certi,
cand ma-nveti, cand ma-ntelegi,
cand iti citesc sau povestesc,
cand ma amuzi, cand te fac sa razi,
cand ma imiti, cand imi arati,
cand esti independenta,
cand vrei sa fie cum vrei tu,
in fiecare secunda langa tine,
nu pot sa nu imi spun:
“Doamne, ce minune!”.

Sursa foto: Unsplash (Jonathan Borba)