Uite, mamă, cât de frumoasă e luna,
întind uneori mâna și mă-ntreb dacă pot ajunge la ea.
Nu, nu te ridica de lângă mine, nu pune scări peste scări,
nu trebuie să mi-o aduci de acolo, nu am nevoie de ea,
am nevoie de mama mea, aici, lângă mine,
să privim luna-mpreună, cu mâna mea mică în mâna ta.
Ce castel frumos, tata, e în cartea mea cu povești,
mă-ntreb uneori cum ar fi ca în el să locuiești.
Nu, nu, stai, nu îți ridica mânecile cămășii,
nu-ți pierde anii construindu-l pentru mine,
mi-e bună tare și casa a noastră, camera asta a mea,
fiindcă aici suntem cu toții, o familie,
aici citim povești seara.
Privește, bunica, ce jucărie frumoasă
are fetița din vecini,
e croșetată și spune că e specială
fiindcă a primit-o de la mama mamei ei.
Dar așteaptă puțin, bunica,
eu nu vreau o jucărie ca a ei,
nu-ți obosi ochii ca faci și pentru mine una,
mie-mi place când stai cu mine
și-mi povestești despre mama când era ca mine.
Bunicule, am văzut într-o carte
un balon cu aer cald.
Nu, nu, te rog, mie nu-mi trebuie unul ca acela,
nu voi călători în lumea mare prea curând,
dar te poți așeza lângă mine
să desenăm unul la fel.
Doamne, ce amintire,
să fac desene cu bunicul meu!
Foto: Pexels (Gustavo Fring)
