Tu, mama, simti in cosul pieptului,
acolo, langa iubirea infinita pentru copilul tau,
un dor… Dorul de mama.
Mama ce-ti imbratisa fricile,
iti trata durerile,
iti punea mana pe frunte cand aveai febra,
iti gatea mancarea preferata,
iti mangaia si-ti saruta crestetul,
iti mirosea parul cand te tinea in brate inainte sa adormi,
iti impletea parul.
Aceeasi mama pe care o suni
ca sa-ti dea reteta de ciroba,
ca sa o auzi si asa, imediat, sa te simti iar
si copil. Macar putin…
Aceeasi mama care a plans cand ai plecat de acasa
sa-ti urmezi visul, drumul, inima,
aceeasi mama care te-a ajutat sa-ti deschizi aripile
cand ti-era prea frica sa nu cazi,
aceeasi mama care-ti spune sa mai dormi putin de dimineata
ca sta ea cu puiul tau,
si-i auzi, ca prin vis, cum rad
si stii ca in inima mamei tale
sta cuibarita atat de multa iubire
din care ofera bucati mari, infinite,
tie, puiului tau de om
si altor oameni dragi ei.
Mama, si tu esti copilul cuiva,
si ti se face dor de mama,
de vocea si mirosul ei,
de mainile ei, acum imbatranite,
de cum a fost sau cum ti-ai fi dorit sa fie
dar… n-a fost sa fie.
Ti-e dor, mama,
si-n tot dorul ala
e un singur cuvant: mama.
Sursa foto: Pexels (Anete Lusina)
