Când am aflat că-mi crești sub piele,
a început să-mi fie dor de tine.
Un dor organic, până la durere
îmi intra în carne, îmi curgea prin vene.
Mi-era dorul cusut de brațele de mamă
care voiau să te cuprindă,
mi-era cusut de gura care
voia să-ți spună numele,
mi-era cusut de ochii ăștia căprui
nerăbdători să vadă dacă-mi semeni mie sau îi semeni lui.
Apoi ne-am cunoscut în lumea asta mare,
dar dorul de tine în fiecare zi apare.
Mi-e dor acum de tine atât de mică
încât să te țin în brațe mi-era frică.
”Dacă se frânge?”,
”Dacă n-o țin bine, și d-aia plânge?”.
Mi-e dor de bebelușul care
învăța să stea-n picioare,
mi-e dor de primul ”mama”,
și ziua-n care l-ai chemat pe tata.
Mi-e dor de atunci și mi-e dor de tine
asa cum ești acum, azi, lângă mine.
Știu că voi clipi o dată, de două ori
și timpul ăsta grăbit o să treacă prin noi,
pe tine te va face om mare, pe mine om mic,
tu vei mai crește puțin, eu voi îmbătrâni un pic.
Mi-e dor să te văd și om mare,
să bem împreună cafea, să ne uităm la seriale,
să vorbim despre una și despre alta,
să știu că e blândă cu tine viața.
Mi-e dor de tine și mică și mare,
mi-e dor de tine când dormi și dorul nu dispare,
dar e un dor dulce,
ca iubirea ce-mi bate-n piept pentru tine.
E dorul de mamă pentru ieri, pentru azi, pentru mâine,
un dor ce-mi curge prin vene,
un dor ce uneori mă frânge,
un dor plin de recunoștință, de fericire,
un dor plin de tine, un dor cusut de mine,
să-mi amintească mereu ce trăiesc, ce visez, cât iubesc lângă tine.
Sursa foto: Unsplash (Jenna Norman)
