Care Romeo si Julieta? Povestea lor nu este la fel de cunoscuta in sat ca cea a domnului D. si a sotiei lui. Totul s-a petrecut cu multi ani in urma, insa si acum mai este pe buzele unora. Este despre dovezi de iubire ce au starnit gelozia multora.
Am tot auzit de-a lungul anilor de cateva ori povestea celor doi. A supravietuit timpului si probabil va ajunge o legenda in sat. Va fi un reper pentru toate povestile de dragoste ce se vor infiripa in satul mic.
Dovezi de iubire altfel
Povestea este cam asa. El si ea s-au vazut, s-au placut, s-au luat. Ea s-a mutat la el, asa cum se obisnuieste la sate pentru ca, dupa cum imi repeta bunica-mea “casa femeii e la barbat”. Bun! Si se pare ca ei, locuind impreuna cu parintii lor, nu au trecut numai prin momente frumoase, d-alea cu lapte si miere cum se spune. Si asa se face ca intr-o zi, nu stiu exact ce s-a intamplat, nimeni nu stie, este un mister, el, protagonistul povestii de dragoste, din iubire pentru sotia lui, ar fi sarit la bataie ca sa-si apere nevasta. Iar adversar a fost chiar tatal lui. Din cate am inteles, a fost numai o tentativa, din fericire actul violent nu s-a consumat. Dar a existat intentia.
Si astfel, din gura in gura a inceput sa circule povestea acestui Bruce Lee, in varianta rurala. Multe inimi s-au incins atunci si se pare ca unele femei si-ar fi dorit sa fie astfel aparate de sotii lor. Asa dovezi de iubire le faceau sa suspine, voiau si ele. Ba chiar isi framanta mainile si sufletul spunand ca, uite, asta al lor nu ar face niciodata ce a facut domnul D. pentru a sa nevasta. Sunt si parinti care, gandindu-se la dragostea copiilor lor pentru alta persoana, isi spun ca sunt atat de indragostiti copiii astia al lor, incat ar fi in stare sa sara la bataie pentru viitoarele neveste.
Si uite asa, intentia acestui barbat indragostit si furios a ajuns celebra in sat si sunt neveste care viseaza la astfel de dovezi de dragoste. Nu la flori, declaratii, cadouri sau altele. Nu!
Povestea asta mi se pare trista, lasand la o parte modul in care a fost prezentata. E trist sa se ajunga la violenta. E gresit. Violenta nu a fost niciodata si nu va fi solutia. Violenta naste violenta, raneste fizic si emotional. Numai ca, se pare ca pe vremea aia, asta era solutia lor, din pacate. Si tot din pacate inca se rezolva problemele astfel. Peste tot, nu numai la tara. Dar cu usile inchise, sa nu stie vecinul, mama, sora, bunica. Sa nu stie lumea.
E trist sa vezi ca femeile viseaza ca sotii lor sa se ia la bataie pentru ele. Ma gandesc la umilintele pe care le traiesc ele, la cate rani au pe ele suflet, atat de mari incat sa nu viseze la flori, la o cina romantica, la o vacanta, la un cadou, o vorba frumoasa, o imbratisare sau orice altceva, ci la o palma pe care sotul lor sa le-o dea altora, in apararea lor. Sa se simta si ele razbunate, iubite, apreciate.
E trist sa vezi ca nu poti rezolva conflictele comunicand, ci apeland la violenta. Pentru ca asa au vazut la altii, pentru ca nu stiu cum altfel sa procedeze, pentru ca… nu stiu de ce.
E trist sa vad ca si acum, dupa zeci de ani de la intamplarea aceea, inca se vorbeste despre ea cu admiratie, ca si cand violenta inca ar fi raspunsul.
Sursa foto: Pexels (fotografierende)