Dragul meu jurnal,
Casa miroase a Crăciun deja, a săbătoare, a iubire și a timp în familie. Te-ntrebi cum e mirosul ăsta, dacă el există? Da, se pare că este real și e chiar aici, la noi acasă. Pleacă din bucătorie și curge în râuri spre sufragerie și dormitor.
Miroase a cuișoare și a scorțișoară, fiindcă am făcut aseară turtă dulce cu puiul de om. Recunosc, la ora aia mi-ar fi trebuit o baie cu spumă sau o porție zdravănă de somn, dar mă bucur că am frământat, întins și dat diverse forme aluatului parfumat alături de puiul de om. I-a plăcut mult să gătim împreună, să își bage mânuțele în aluatul care i s-a lipit de degețele, să fim amândouă în bucătărie, să pună ea ingrediente, să amestece, să se afle în miezul acțiunii. Și mi-a plăcut și mie să fiu lângă ea, chiar dacă mă scurgeam de oboseală, iar starea mea de spirit nu era prea grozavă. Dar chiar și așa a fost perfect momentul în imperfecțiunea lui.
Nu știu cum a ieșit turta, n-am gustat, deși am vrut, dar dacă a mâncat puiul de om și nu s-a oprit după o mușcătură, înseamnă că n-a fost rea deloc. Dacă gustul e la fel ca mirosul care mi-a gâdilat nasul, atunci e clar că a ieșit ce trebuie. Și nu e rău deloc pentru prima încercare de a face turtă dulce la câteva ore după lăsarea întunericului, nu? Cred că a ieșit mai tare decât ar fi trebuit, fiindcă am obiceiul de a lăsa la gătit cam orice, mai mult decât este cazul, ca să fiu eu sigură că totul e fiert, copt, prăjit, rumenit.
La final, am lăsat bucătăria un pic albită de făina care n-a mai reușit să ajungă în castron, dar plină de parfumul îmbietor al condimentelor folosite pentru turta dulce. Și uitasem cu totul de el, iar de dimineață, când am intrat în bucătărie nici nu mai știu pentru ce, că tocmai ce mă trezisem, deși aș fi putut dormi și o săptămână, m-a întâmpinat mirosul acela familiar, de sărbătoare, care mi-a desenat un zâmbet pe buze.
Clar o să mai facem turtă dulce. Poate o să iasă la fel de tare, poate n-o să fie prea delicioasă, dar parfumul acela…
Foto: Pexels