Dragul meu soț,
Sunt destule momente în care ni se face dor de noi doi. Ni se mai face dor și de diminețile leneșe de weekend, în care puteam rămâne în pat cât voiam noi. Ne întrebăm când o să ne trezim fără a avea încă vreun vis lipit de gene, încă neterminat, fiindcă o pereche de mâini mici ne deschid ochii sau o voce suavă ne spune că gata, e zi și trebuie să ne trezim. Ni se mai face dor și de cinele în timpul cărora nu ne ridicam de o sută de ori de la masă, nu explicam o mie de lucruri despre ce e aia, ce face aia, de ce așa și nu altfel. Ne întrebăm în ultima vreme dacă o să reușim să vizionăm ultimul sezon din YOU până la majoratul puiului nostru de om.
Ne e greu în unele zile. Suntem obosiți, suntem îngândurați, stăm cu inima strânsă pentru puiul de om care din când în când nu e bine. Ne roade unghiile așteptând să intrăm la medic. Încercăm să convingem copilul să ia tratamentul. Sau să încerce și niște ciorbă. Doar să guste. Sau să guste și din nu știu ce fruct. Și mai sunt și crizele alea de furie. Și da, lipsa somnului, menționată deja.
Nu e mereu ușor. Dar ne descurcăm și ne e bine așa. Reușim să furăm câte o îmbrățișare în timp ce pregătim cina, o privire când ne jucăm de-a v-ați ascunselea. Ne odihnim și pe rând. Mai găsim și câteva minute din când în când pentru filme și seriale. Ne amuzăm în timpul meselor în familie, când auzim întrebări absolut delicioase, când nu știm ce explicații să oferim pentru unele dintre ele, când auzim răspunsurile copilului nostru.
Greul trece. Ce părinte nu trece și prin greu? Doare, dar vin și zile bune. Multe. Și ne umplem sufletele cu ele. Ne împlinesc, ne bucură. Și sunt și ciorbe pe care le bea puiul nostru direct cu castronul, atât de gustoase i se par, și fructe pe care le cere dinainte de a-i propune noi să le guste.
E și greu, e firesc să fie așa. Dar e un greu trecător și una peste alta, e o perioadă frumoasă de care o să ne fie dor în timpul weekendurilor leneșe, în zilele în care așteptăm telefonul de la puiul nostru, care devenit om mare între timp, în timpul cinelor fără întrebări de copil, în timp ce vizionăm un film în două ore, nu în cinci zile.
Vor veni și zilele alea la care ne gândim acum, pe care ni le dorim din când în când, cu vinovăție în suflet, știind că atunci când ele vin, înseamnă că al nostru copil va fi om mare, pe drumul său, iar noi vom rămâne cumva în urmă, în umbră, cu sufletul frământat de dor, de griji de prăinte, de nostalgie.
Sursa foto: Pexels (Nataliya Vaitkevich)
