O nouă toamnă se așterne peste lume,
îmbrățișează pomii, colorează frunze
și-apoi dansează cu ele, le leagănă ușor spre pământ,
și le lasă să cadă. E poezie. E un gând.
O altă toamnă ne-mbracă în paltoane,
ne încalță în cizme, ne plimbă prin ploaie,
ne poartă cu gândul la o copilărie îndepărtată,
când la-nceput de toamnă ne îndreptam spre școală.
Miroase iar a struguri copți,
greierii cântă iar nopți după nopți,
miroase a caiete noi, a porumb galben, ca un soare
a versuri scrise pe foi și poate un pic a frământare.
E aproape toamnă din nou,
e noaptea mai lungă,
și-i lasă timp sufletului să se gândească,
să râdă, să plângă.
Vine iar toamna, cu ale ei culori,
cu păsări călătoare, ascunse de nori,
cu glasuri de copii ce-și poartă în spate ghiozdanul
și-n suflet amintirea vacanței ce va veni din nou la anul.
Vine iar toamna, cu vântul ce-ți împletește părul,
sau poate îți usucă de pe buze dorul.
Uite, se colorează frunzele și-apoi cad ușor spre pământ,
și totu-i poezie, totul e dor, e gând.
Sursa foto: Unsplash (Daiga Ellaby)