Imi doresc sa ma trezesc de dimineata si sa-mi dau seama ca ceea ce se intampla acum nu a fost decat un cosmar. Mi-am propus sa fiu optimista, sa vad partea plina a paharului. Dar e greu sa fac asta mereu. Azi am ascultat muzica in loc de stiri, am dansat cu puiul de om, am construit turnulete pe care apoi le darama ca sa faca altele, am privit de la fereastra primavara asta frumoasa, care naste flori, am uitat de ceea ce se intampla in lume cand am vazut bucuria copilului in momentul in care a iesit un pic afara, in curte.
Dar am avut si momente in care nu am putut sa nu ma intreb ce va fi. Cand se va termmina totul. Ce-i drept, pentru mine nu s-au schimbat multe de cand stam acasa. Eu oricum ieseam numai cu cea mica, la cursul foto, la cumparaturi si cam atat. In rest, aveam altele de facut. Dar acum, cand vad primavara pe geam, cand aud pasarile cum ciripesc, libere, linistite, fara a se framanta in ele asa cum o facem noi, oamenii, in zilele astea, tare mi-as dori sa iesim, sa ne plimbam, sa ne bucuram de libertate si de lumea din afara curtii.
Sunt multe lucrurui pe care voiam sa le facem anul asta, aveam planuri. Abia asteptam sa mergem in vacanta cu cea mica, la munte, sa mergem in parcurile mari din Bucuresti si sa facem sedinte foto, sa stam mai mult pe la tara si multe altele. Acum nimic din toate astea nu mai conteaza. Acum tot ce imi doresc este sa fim cu totii bine, sa treaca si asta. Important e sa ramanem sanatosi. Restul vom face dupa aceea.
Ma supar pe mine pentru ca nu ma pot bucura de fiecare secunda langa copilul meu. Dar nu pot sa nu ma gandesc la ce o sa fie. Ne facem griji, ca orice parinte de altfel si acum mai mult ca niciodata.
E o parte din mine care imi spune ca va fi bine si incerc sa o ascult mai des.
In fiecare seara imi spun ca a mai trecut o zi, ca suntem bine, iar maine poate va fi si mai bine, vom afla vesti bune, va aparea o raza de speranta, fie ea cat de mica. In fiecare dimineata ma gandesc ca e o noua zi peste care trebuie sa trecem cu bine. Si fizic si emotional.
Uneori, cand sunt ingrijorata, speriata sau cand eu in mine nu sunt bine, mi-as dori sa plang. Sa ma eliberez. Dar nu pot. Probabil o voi face cand voi auzi ca totul se va fi terminat. Atunci o sa “bag” o doza mare de plans, atunci o sa imi plang toate fricile, grijile ce se aduna in mine.
E greu pentru toti, stiu. Avem multe incertituni, frici, griji, insa va fi bine. Trebuie sa fie bine. Pana atunci, sa stam in case, sa avem grija de noi, de cei din jur, sa ne protejam, sa nu ajutam virusul sa se raspandeasca.
Va veni si ziua in care vom iesi afara, ne vom imbratisa, vom rade, vom trai cu bucurie primaverile parfumate, verile calde, toamna colorata si iarna alba, rece, cu parfum de colinde.
Sa aveti grija de voi si de ceilalti! Va fi bine. Va trece si asta.
Sursa foto: Pexels (cottonbro)
