E obositor pentru suflet sa traiesti pentru si cum spun altii. Faci asta ca sa le faci pe plac, sa te accepte, sa te iubeasca, sa te simti inclus, vazut. Dar pe parcurs iti dai seama ca ajungi sa te pierzi pe tine incetul cu incetul de fiecare data cand vrei sa spui “Nu”, dar stiii ca din partea ta se asteapta un “Da”.
Multa vreme am trait astfel. Voiam sa ma placa toata lumea, sufeream daca cineva se uita nu stiu cum la mine, daca se supara o persoana sau alta pe mine. Ma simteam gresita daca cineva nu era de acord cu mine, vinovata daca suparam vreo persoana. La mine nu ma prea gandeam, la cum ma simteam eu. Traiam cu iluzia ca sunt fericita fiindca nu mi-am suparat prietenii, parintii, bunicii, vecinii. Nu am insistat niciodata sa fie ca mine fiindca asa simteam eu ca e bine, asa voiam eu. Toate astea pana initr-o zi cand m-am gandit la copilul ce-mi crestea sub coaste. Si ma intrebam ce parere ar avea despre mine daca m-ar vedea, daca m-ar cunoaste astfel. Nu as fi un exemplu pentru puiul meu si nici nu mi-as dori sa o vad facandu-le mereu pe plac altora fara a tine cont de ea insasi.
Si astfel am inceput sa mai spun si “Nu”, sa fiu mai egoista, sa am mai multa grija de sufletul meu. Pentru ca oricum iubirea primita de la cei care vad, stiu ca renunti la tine pentru ei si sunt multumiti de situatie, nu cred ca este iubire. Nici de respect nu poate fi vorba, nici de prietenie sincera. Lucrurile aceasta frumoase, pure, sincere, nu iau nastere cand unul renunta mereu la el, iar celalalt vede asta, stie si accepta fiindca tare mult ii place situatia.
Sigur ca e greu sa vezi cum oamenii se supara, nu se asteapta sa pui piciorul in prag cand este cazul sa o faci. Se obisnuisera astfel. Te cam doare, te intrebi daca aia e calea cea buna. Dar devine mai usor, in special cand vezi ca incepi sa te simti mai bine tu cu tine, sa cresti in ochii tai, sa fii impacat tu cu tine. Si ai surpriza sa vezi ca desi tii cont si de tine si de sentimentele tale, de ratiunea ta si de ceea ce simti, sunt oameni care te accepta astfel, te plac, nu ies din viata ta fiindca nu gandesti, nu simti, nu traiesti asa cum iti cer ei direct sau indirect.
Sigur ca mai am de lucrat la asta, mai cand in capcana de a renunta la mine pentru altii, dar cu exercitiu si in timp voi reusi sa scap de obiceiuol asta nociv pentru suflet si pentru relatiile interumane.
Sa faci ce simti, ce iti spune instinctul, ce iti dicteaza ratiunea, ce crezi ca este cel mai bine pentru tine nu este mereu usor, in special canmd vezi cum oamenii aleg sa iasa din viata ta sau sa ia o pauza de la relatia cu tine fiindca nu joci dupa cum canta ei. Dar e ok, pentru ca oamenii buni, de calitate, oamenii tai raman cu tine si te apreciaza pentru ca nu renunti la tine pentru ei. Sigur, faci un compromis, doua, trei, ca asa e in viata, dar nu renunti la tine ca si cand nu ai conta deloc. Pentru ca daca nu tii tu cont de tine, atunci cine o va face?
Sursa foto: Pexels (Keenan Constance)
