Ea și el… o mamă și un tată.
Ea stă pe o parte a patului,
el pe partea lui.
Ea vrea să îi vorbească,
i-ar vorbi și el,
dar parcă nu mai știu cum.
Ea se simte singură uneori,
la fel se simte și el.
Ei îi e dor de ea,
lui de amândoi.
Ea plânge uneori,
el o privește și tace,
căci conversația poate deveni mai stângace.
Ea l-ar cuprinde cu brațele alea două,
ce-i poartă și copilul cu o iubire
cum nu a știut că există.
El abia așteaptă îmbrățișarea aia,
parcă a și uitat cum se simte.
Dar ea are treabă, trebuie să muncească,
aproape imediat ce intră el pe ușă,
mai face și mâncare în miez de noapte,
și pentru el timp nu-i mai rămâne.
Se îmbrățișează în grabă,
își aruncă priviri grăbite,
dar pline de iubre,
când trec repede unul pe lângă altul
pe hol.
Timp… de-ar fi timp
și pentru ei.
De s-ar opri un pic goana asta
a timpului, dar și al lor,
de-ar pune pe pauză ce poate fi pus,
de și-ar spune tot ce încă nu și-au spus…
Între ei se deschide o prăpastie, parcă,
unul stă pe o parte, altul pe cealaltă.
El întinde mâna spre ea,
ea întinde mâna spre el.
Li se ating vârfurile degetelor,
dar când să se prindă bine de mână
și să nu-și mai dea drumul,
ceva se întâmplă
și unul rămâne pe partea lui de prăpastie,
celălalt pe a sa.
De-ar ști…
De-ar ști fraierii că tot ce trebuie să facă
e să se țină de mână, strâns,
și prăpastia aia nu-i va înghiți,
prăpastia aia nu ar mai fi.
Ea și el… o mamă și un tată
într-o zi o să-și amintească…
de ei.
Și, dacă s-ar uita bine în ei,
ar vedea că s-a deschis prăpastia
pentru că au uitat cum să fie amândoi,
cum să-și facă timp,
cum să își vorbească,
cum să se privească
și pot face lucrurile astea
și fiind mamă și tată.
Doar să își facă timp,
doar să vrea,
doar să aibă răbdare,
doar să înțeleagă,
doar să învețe cum.
Sursa foto: Unsplash (Alex Iby)
