Ei mi-au spus să nu te țin în brațe, că o să te înveți așa. I-am lăsat să vorbească și-n timp ce te strângeam în brațe îmi spuneam: „Măcar să te înveți aici, puiule, și să-mi cauți brațele și peste ani și ani”.
Ei mi-au zis să te las să plângi, să faci plămâni. I-am lăsat să vorbească și te-am luat în brațe. Te-am alinat și te-am alintat, pentru că nu de țipete și lacrimi aveai nevoie, ci de iubirea și căldura mamei tale.
Ei mi-au zis să fiu aspră cu tine. I-am lăsat să vorbească. Eu nu vreau să-ți fie frică de mine, eu vreau să te simți iubită și când greșești, vreau să știi că îți sunt aproape și în bine, și în greșeli. La mine găsești sprijin, înțelegere, sfaturi dacă am înțelepciunea să ți le ofer, sau o îmbrățișare care să îți spună că totul va fi bine, că va trece.
Ei mi-au zis că te răsfăț, dar eu numesc iubire răsfățul la care se referă ei. I-am lăsat să vorbească, pentru că eu fac ce-mi spune inima de mamă.
Ei mi-au zis să pun niște garduri între mine și tine, că prea ești atașată de mine, dar dacă nu pe mama ta o cauți, dacă nu pe mama ta o vrei lângă tine, dacă nu spre mama ta alergi cu brațele deschise după ceva ore în care nu ai văzut-o, atunci pe cine, spre cine?
Ei mi-au spus că prea te las să faci ce vrei, dar i-am lăsat să vorbească. Nu te las să faci ce vrei, te las să fii copil, să descoperi, să te murdărești, să sari în lacuri, să faci tort din pietricele, să alergi printre porumbei, să faci îngerași în zăpadă.
Ei mi-au spus să stau și fără tine câteva zile. Și da, aș avea nevoie de niște somn, de un prânz mâncat fără grabă, mi-ar prinde bine o după-amiază de leneveală și filme și citit. Dar simt că încă nu e momentul și câteva ore pe zi îmi sunt suficiente să mă încarc, să fiu pentru și cu mine, să mi se umple inima de dorul tău.
Ei nu știu cum e să fiu mama ta. Doar noi știm!
Sursa foto: Pexels (ANTONI SHKRABA)
