Am scris articolul asta cu durere, tristete, furie. Ma simt neputincioasa si mi se pare nedrept. Mi se face sufletul franjuri de fiecare data cand vad ca oricat as incerca, nu pot. Pentru ca sunt lucruri care nu depind de mine, nu le pot controla. Si, cand vine vorba de copilul meu, vreau sa pot orice. Si trebuie sa pot orice.
Dar ce faci cand te lovesti de medici care in loc sa te ajute, mai mult iti pun bete-n roate?
Dar ce faci cand te lovesti de medici care in loc sa te ajute, mai mult iti pun bete-n roate? Si asta nu cred ca neaparat din incompetenta, cat din neglijenta, nepasare. Imi strang pumnii, imi inclestez maxilarul, tip in mine de fiecare data cand mai dau cu capul de astfel de oameni. Si ma lovesc des de ei. S-au tot acumulat experiente neplacute si nu inteleg de ce. Sa fim noi atat de ghinionisti? Sa fie, asa cum am spus mai sus, neglijenta, nepasare? Poate-mi dau seama scriind si, inevitabil retraind experientele. Voi vorbi strict de cele legate de medicii la care am mers cu copilul. Ca daca incep sa scriu si din experienta mea fara bebe, ar fi prea mult.
Am tot cautat un pediatru in primele saptamani dupa nasterea Mariei. Am gasit unul, ne-a placut, dar nu era din oras. Am gasit in Bucuresti, recenzii bune, bune pe net, bune de intins pe paine calda, asa erau. Era, ce-i drept, cabinet particular, dar nu conta. Macar sa fim pe aini bune. Ajungem seara, pe 6 decembrie, cu copilul la control. Aveam eu ceva semne de intrebare si voiam sa ma asigur ca totul e bine. Si chiar sa ramanem pe lista acelui medic. Cum spuneam, seara am ajuns la cabinet. Frig, intuneric, eu cu mici probleme dupa operatie. Am asteptat afara, cu bebe, pentru ca desi in cabinet era cineva, nu ne-a deschis nimeni, nu ne-a vazut nimeni, iar usa se deschidea numai din interior. Am intrat intr-un final. Toate bune si frumoase, copilul e ok bla bla bla. Mie nu mi se parea chair ok buricul Mariei care semana cu un nasture rotund si proeminent. N-a zis nimic. A avut grija, in schimb, sa ne spuna sa nu ii dam sa manance mai mult, chiar daca cere, pentru ca a luat suficient in greutate. Luase, dar cat era indicat, nu mai mult.
Mult laudata doctorita pe internet, nu a observat acest mic detaliu care iti intra in ochi la prima vedere
Dupa nici o saptamana ajungem la alt pediatru, si medic de familie, care imediat ce vede puiul, ne spune ca are hernie ombilicala. Mult laudata doctorita pe internet, nu a observat acest mic detaliu care iti intra in ochi la prima vedere. Ne spune cum sa procedam, buricul incepe sa arate ok. Ramanem la cea din urma. Doctorul sa fie bun, copilul sa fie ok.
Dupa vreo 3 sau 4 luni, observ intr-o noapte ca Maria era destul de calda. Si avea si muci. Multi. Mai si tusea. Fugi la medicul de familie care nu era la cabinet pentru ca trebuia sa… nu stiu ce. Ne preia altcineva. Cu mare scarba, sila. Sictirita. Probabil pentru ca am deranjat-o din ce facea inainte de noi: nimic. Ca n-are nimic copilul, ca aia nu e febra, ca eruptie dentara (dintii i-au iesit mult, mult mai tarziu, dupa vreo 3 luni), ca sa-i dam siropuri despre care am aflat ca nu-s indicate pentru copii sub un an, iar atunci Maria avea vreo 4 luni. Cel mult 5. Am trecut cu bine si peste episodul asta.
Recent, am avut parte de altul. Iritatie de scutec extrem de urata. Trecea partial si apoi revenea in forta. Medicul ei, cea care i-a vazut hernia ombilicala care se vedea de pe luna, ne zice cum sa procedam ca sa fie puiul ok. Dar nici macar nu s-a uitat la ce e acolo. Eu insist si intr-un final desface ariciul dintr-un capat al scutecului si vede o mica parte din ce era acolo. Ah, ca sa fac aia si aia, sa o dau cu crema aia si aia si aia.
Dupa cateva zile, copilul un pic mai bine, apoi revine mai naspa iritatie aia. Dupa cateva zile, copilul era iar mai bine. Apoi, brusc, a reaparut. Am decis sa mergem la un dermatolog care sa ne spuna ce e de facut. La medicul de familie care abia s-a uitat la pielea copilului nu mai avea sens sa mergem, nu functiona ce ne-a recomandat. Dermatologul ne-a lamurit ca nu era situatia chiar de neglijat cum a tratat-o colega. Intre timp, si eu caut informatii, ma documentez cat de bine pot si din surse cat mai sigure in speranta ca asa imi pot ajuta mai mult copilul daca faptul ca ii caut medici cat mai buni (conform recomandarilor) nu prea o ajuta. Nu mereu.
Din fericire, iritatia a inceput sa treaca si totul e bine. Dar am ramas cu un gust amar dupa toate experientele astea. Din fericire, am gasit un dermatolog bun care ne-a ajutat enorm.
Sursa foto: Pexels
Mi-era teama ca nu o sa fiu o mama buna
