D'ale mamei

Familia pe care ti-o alegi

familia pe care ti-o alegi

Nu-ti poti alege parintii, fratii, surorile si alti membri ai familiei. Dar ai sansa sa iti alegi prietenii, o alta familie. A ta, aleasa de tine, cu sufletul, cu mintea, cu instinctul, cu tot ce esti tu.

Nu am prieteni multi si nici nu am nevoie. Cei putini pe care ii am sunt suficienti. Si sunt prieteni mai vechi, tocmai din liceu, din calsa a IX-a. Am trecut prin multe impreuna. Am impartit aventuri, bucurii, tristeti, ne-am povestit vietile, am fost martorii schimbarilor importante din viata fiecareia dintre noi. Ne-am iubit, ne-am certat, ne-am impacat, dar am ramas impreuna. Nu ne vedem des, dar vorbim regulat. Ne promiteam ca vom pastra legatura si dupa liceu si s-a intamplat asta. Eu, sincer, nu credeam in cuvintele alea, nu sunt omul care sa mai aiba incredere in promisiuni. Dar s-a intamplat fix asa cum ne doream.

Sigur, in timp unele dintre fete s-au indepartat si departe au ramas, dar altele au tinut la aceasta prietenie si prietenia asta ne-a pastrat aproape. Ne-am cuplat, ne-am casatorit unele dintre noi, am adus pe lume pui de om, minuni cum le spun eu. Si cercul asta de prieteni s-a imbogatit, s-a marit si ne-a cuprins pe toti, cu mic cu mare.

Nu stiu daca eu i-am ales pe ei, ei pe mine, sau cumva universul a facut un plan ca sa ne aduca impreuna. Stiu doar ca e tare placut sa stii ca ai o familie a ta, aleasa de tine, care sa treaca peste timp, distanta, certuri si sa ramana langa tine, asa cum ai ramas si tu langa familia asta a ta. A doua ta familie.

Sursa foto: Pexels (Min An)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *