Îți amintești începutul? Fiorii dragostei, care te făceau să simți milioane de fluturi dâdnd din aripi în stomacul tău, care îți desenau un zâmbet pe buze aparent fără motiv, te făceau să simți că pășești pe nori pufoși, să uiți că n-ai mai mâncat de ore bune și să te simți ușoară ca un fulg.
Așa a fost și pentru noi. Apoi timpul a trecut, noi ne-am mai maturizat, am mai învățat multe unul despre celălalt, am ales să ne spunem „Da” și să trăim împreună până la adânci bătrâneți, să sperăm. Și să fim cât mai des și mai mult fericiți.
S-a maturizat și dragostea noastră, au mai apărut și alți fiori între timp. Și ei fac parte tot din dragostea asta care ne leagă, evident. Și nu știu care-s noii fiori în cazul lui, dar o să vă scriu despre ai mei. O parte din ei.
Mă trec fiorii când caută ceva și după ce întoarce casa cu susul în jos și nu găsește ce caută, merg eu să îi arăt că lucrul ăla era chiar sub nasul lui.
Mă trec fiorii când îi fac o listă kilometrică (sau nu) pentru cumpărături, iar el tot uită să ia cel puțin un lucru de pe listă.
Mă trec fiorii când se joacă cu puiul de om și descopăr că sufrageria în care au petrecut două ore arată de parcă acolo s-ar fi jucat o sută de copii.
Mă trec fiorii când îl rog să facă ceva, îi repet de câteva ori, ca să fiu sigură că nu uită, dar bineînțeles că se-ntâmplă să uite, totuși.
Mă trec fiorii când e prea sincer și dă din casă ce ar trebui să rămână în casă.
Mă trec fiorii când „gătește” omletă și se poate citi meniul peste tot în bucătărie.
Sigur, nu se întâmplă tot timpul chestiile enumerate mai sus. Și sigur că am scris acest text în încercarea de a ne descreți un pic frunțile. Sper că am și reușit. 😉
Foto: Pexels
